De la Petru cel Mare la Ecaterina a II-a „cea Mare“, transformarea orasului intr-o „fereastra catre Occident“ a fost facuta in mod substantial cu sprijinul oamenilor de cultura italieni, iar contributia lor a fost pusa in evidenta in 2003, cu ocazia aniversarii de 300 de ani ai St. Petersburgului. Cu acel prilej, o mare expozitie semnala legatura dintre muzica si artele vizuale, faptul ca arhitectii Quarenghi si Rossi au fost cei care au cladit, pentru a adaposti trupele muzicale invitate de tari, teatrele Ermitaj si Alexandrinski, iar Rastrelli marea sala de receptii a palatului Stroganov, in care a fost cantata pentru prima oara in Rusia, in onoarea imparatesei Elisabeta, capodopera lui Pergolesi, Stabat Mater.
La marea aniversare a St. Petersburgului din 2003, expozitia amintita semnala si rolul unor muzicieni, cum au fost fratii Domenico, violonist, si Giuseppe d’Oglio, organist, din Padova, in importul picturii italiene, a tablourilor lui Tiepolo in mod special. Si, tot atunci, era pusa in evidenta formidabila activitate a unor scenografi italieni, intre care Pietro Gonzaga, invitat de arhitectul Quarenghi, si care, in decurs de opt ani, a desenat decorurile a 36 de opere, 23 de balete si alte zece spectacole teatrale. „St. Petersburg si Italia intre 1750 si 1850“ se intitula expozitia deschisa in 2003 in incinta Muzeului Ermitaj si care a fost prezentata ulterior si in Italia, la Roma.
Nimic despre toate acestea in livretul de peste 30 de pagini al noului CD sub eticheta Decca, lansat de mezzosoprana Cecilia Bartoli, cu titlul St. Petersburg, in care sunt grupate 11 arii din operele a cinci compozitori italieni (Francesco Domenico Araia, Domenico dall’Oglio, Luigi Madonis, Vicenzo Manfredini si Domenico Cimarosa) si a unuia german, clavecinistul Hermann Raupach (1728-1778), muzica ultimului – prezent cu doua arii – fiind compusa pe libretul unui poet rus, Alexandr Sumarokov.
Pentru a realiza acest CD – care, dupa opinia criticilor, nu aduce nimic cu adevarat nou pe plan muzical, fiind o ilustrare perfecta a muzicii baroce italiene si a evolutiei spre clasicism – Cecilia Bartoli a consultat insa „Colectia de opere lirice italiene din secolul al XVIII-lea“, aflata in pastrarea arhivelor Teatrului Mariinski de la St. Petersburg. Atat cat razbate din interviurile acordate presei si dintr-un video de amator al unei intalniri cu ziaristii la St. Petersburg in 2012, ideea – sau, in orice caz, impulsul si aranjamentele finale ce i-au permis accesul la arhive – i-ar fi apartinut in fapt dirijorului Valeri Gergiev. Iar, mai mult sau mai putin simbolic, „pretul“ l-a constituit un concert dat de Cecilia Bartoli in urma cu doi ani, la Mariinski, cu arii de Mozart si Rossini.
Detaliile alcatuirii programului – in care Cecilia Bartoli canta in compania ansamblului elvetian „I Baroquisti“, dirijat de un bun specialist in muzica baroca, Diego Fasolis, si la care mai contribuie soprana Silvana Bazzoni si corul Radiodifuziunii Elvetiene Italiene – sunt mai putin mediatizate, accentul fiind pus pe atractia a trei tarine, intre care Ecaterina cea Mare, fata de muzica sau – poate mai bine spus – fata de moda muzicala italiana.
Cecilia Bartoli straluceste ca intotdeauna cu pasiunea ei pentru personajele picturale ale barocului si cu accentele vocii ei, una din putinele distincte si usor recognoscibile ale epocii actuale. Mai putin reusite sunt pronuntia celor doua arii cantate in limba rusa si impresia generala de déja-vu pe care o lasa discul, chiar daca, exceptandu-l pe Cimarosa, ceilalti compozitori au fost pana acum practic necunoscuti.
Intr-o perioada in care toti criticii muzicali deplang ceea ce numesc moartea industriei discului, compania Decca si Cecilia Bartoli par sa se straduie sa-i contrazica, angajati intr-o mare actiune de promovare a CD-ului, printr-un turneu de concerte inceput in luna octombrie la Versailles si care continua timp de cateva luni in numeroase capitale si centre muzicale europene.
Un singur detaliu, pe undeva important, este omis in majoritatea prezentarilor facute noului proiect al Ceciliei Bartoli. Faptul ca intreaga „afacere“, de la productie la promovarea discului, este sponsorizata de Fundatia Elena si Ghenadi Timcenko, a unuia din miliardarii rusi ai petrolului, din cercul de apropiati ai presedintelui Vladimir Putin. Timcenko a fost unul dintre primii moguli vizati si afectati de sanctiunile americane dupa interventia rusa in Ucraina si anexarea Crimeei… Intrebata de „New York Times“, in octombrie, daca este constienta ca discul e lansat intr-un moment de racire a relatiilor dintre Rusia si Occident, Bartoli raspundea ca ar fi… „fericita ca proiectul iese pe piata acum, fiindca este un mesaj de pace si toleranta…“. Asa sa fie!