Poezia ii livreaza cititorului o viata interioara articulata. Oamenii au vieti interioare, dar ele sunt slab exprimate si prea putin cunoscute, pentru ca oamenilor le lipseste limbajul prin care sa le faca cunoscute. Doua persoane indragostite se pot uita una la cealalta si sa nu aiba mare lucru de spus in afara de «Te iubesc». Devine cam plictisitor dupa o vreme – dupa primii zece sau douazeci de ani… Cand citim poeme din trecut, ne dam seama ca fiintele umane au fost dintotdeauna la fel. Ne bucuram de inovatii tehnologice la care nici macar nu visam in urma cu doua secole, dar ceea ce simteau oamenii atunci e cam acelasi lucru cu ce simt oamenii acum. Putem citi poemele acelea cu placere pentru ca ne recunoastem in ele. Poezia ne ajuta sa intelegem ce inseamna sa fii om. Mi-ar placea ca mai multi politicieni si sefi de state sa inceapa sa inteleaga ce inseamna sa fii om.“ (Mark Strad, intr-un interviu pentru „Inscape“, septembrie 2013)
„Sa zicem ca va intreaba cineva ce modificare a comportamentului uman ati alege sa faceti astfel incat sa imbunatatiti substantial omenirea. Cam cat de nebunesc ar fi sa raspundeti: sa invete sa citeasca cu pixul in mana? Insa cred cu tarie ca o achizitie atat de simpla ar aduce cu sine beneficii uriase. (…) Un pix nu e o bagheta magica. Facultatea critica nu apare din neant. Dar a fost extraordinar sa constat cati dintre studentii mei si-au imbunatatit performantele cu aceasta strategie simpla. Un stilou suspendat deasupra unui text are ceva de pradator, ceva aproape crud. Ca un uliu de-asupra unui camp, se afla in cautarea unui lucru vulnerabil. Si atunci, e o placere sa te napustesti si sa strapungi victima cu varful ascutit al pixului. Simplul fapt de a tine mana gata de actiune schimba atitudinea noastra fata de text. Nu mai suntem consumatori pasivi ai unui monolog, ci participanti activi intr-un dialog.“ (Tim Parks, pe blogul lui de pe „New York Review of Books“, decembrie 2014)
Singura observatie pe care o am la ce-a zis Tim Parks e ca eu prefer creionul in locul pixului: adoarme victima inainte s-o ucida.