O (mica si personala) retrospectiva
Daca primele doua festivaluri enumerate mai sus sunt „tinere“, avand doi, respectiv trei anisori, FILB tocmai a implinit sapte ani frumosi de existenta si, vorba lui Bogdan-Alexandru Stanescu, presedintele festivalului, „de la anul, FILB va trebui sa mearga singur la scoala“.
Tot la scoala ma gandesc si eu uneori cand imi vine in minte acest festival de literatura caci, atunci cand aparea, eram studenta in anul al II-lea. Nu auzisem de aceasta intalnire literara de anvergura, dar, in anul al III-lea, a ajuns si la urechile noastre vestea, prin holurile Facultatii de Litere, si ne-am dus, cu mic, cu mare, as spune, la MTR. Mi-aduc aminte si acum ca, in ciuda pregatirii licentelor, numeroaselor examene etc., am fost acolo, seara de seara – n-o sa-l uit niciodata pe Peixoto, de exemplu, care s-a ales in seara respectiva cu mult mai multe fane decat, probabil, se astepta. Intre timp, FILB-ul si-a schimbat perioada desfasurarii – atunci avea loc la sfarsitul lui octombrie –, a venit cu din ce in ce mai multi scriitori, atat din Romania, cat si din zeci de alte tari, si-a format un public fidel, s-a straduit, an de an, sa ne provoace si sa ne cultive – cu ajutorul FILB-ului am aflat de numerosi scriitori din Ucraina, Ungaria, Rusia, Albania, Bulgaria, Muntenegru, Georgia, Siria, Jamaica s.a.m.d. –, si-a chinuit organizatorii (Oana Boca, Bogdan-Alexandru Stanescu, Vasile Ernu si Ioana Gruenwald), punandu-i in dificultatea de a gasi constant sponsorizari pentru ca acesta sa aiba loc si, printre atat de multe altele, a devenit cel mai important festival independent de literatura de la noi.
La FILB, monser!
Glisam, incet, dar sigur, spre cum a fost si ce s-a intamplat, discutat, dezbatut saptamana trecuta la MTR, in cadrul Festivalului International de Literatura de la Bucuresti. Din capul locului marturisesc ca n-a fost chip sa ajung la cele trei evenimente conexe festivalului, desi ele se anuntau a fi interesante – un salon literar cu Krisztina Tóth si Cezar Paul-Badescu, la Libraria Bastilia, cu tema „Schimbarea de regim in literatura contemporana“, o intalnire incendiara cu Marius Daniel Popescu, insotit de moderatorii Andrei Craciun si Vlad Stoicescu, la Libraria Carturesti, cu titlul „I’m An Alien in Switzerland“ si o discutie cu Paul McAuley si Richard Morgan, doi autori de SF & F, cu participarea lui Alis Vasile si a scriitorului si editorului Michael Haulica, care s-a petrecut la biblioteca British Council Romania. Ar fi bine ca, de anul viitor, acestea sa nu se mai suprapuna serilor de festival, asa cum s-a intamplat acum, cu o singura exceptie.
Editia de anul acesta a adus niste premiere in istoria festivalului: prima ar fi evenimentele de care va pomeneam mai devreme; cea de-a doua, faptul ca FILB a durat patru, si nu trei zile, asa cum a fost in trecut – ceea ce a influentat, evident, si numarul de scriitori invitati, mult mai multi decat la editiile precedente –, iar cea de-a treia, o seara dedicata literaturii Science Fiction si Fantasy, o miscare indrazneata, extrem de bine primita de publicul bucurestean.
Daca tot am amintit de invitati, se cuvine sa-i si numesc. Astfel, in ordinea in care au aparut pe scena MTR-ului, la Bucuresti au fost prezenti Andrea Bajani (Italia), Immanuel Mifsud (Malta), Mihai Radu (Romania), M. Dutescu (Romania), Krisztina Tóth (Ungaria), Najwan Darwish (Palestina), Serghei Jadan (prin Skype din Ucraina), Radu Vancu (Romania), Stefan Manasia (Romania), Adela Greceanu (Romania), Toni Marques (Brazilia), Emilian Galaicu-Paun (Republica Moldova), Petre Barbu (Romania), Marius Daniel Popescu (Elvetia), Marius Chivu (Romania), Paul McAuley (Marea Britanie), Richard K. Morgan (Marea Britanie), Sebastian A. Corn (Romania) si Michael Haulica (Romania). Asadar, nouasprezece scriitori din zece tari, toti cu literaturi puternice, care merita descoperite, fie ca vorbim despre romane, proze scurte, poeme, fie ca vorbim despre literatura mainstream sau science fiction s.a.m.d. Cele patru seri au fost moderate de Luminita Corneanu, Luiza Vasiliu, Matei Martin si Oliviu Craznic, jurnalisti culturali, critici literari sau chiar autori, care si-au indeplinit exemplar misiunea, reusind ca, prin intrebarile lor, sa incite scriitorii, sa deschida noi punti de legatura intre literaturi diferite, sa incurajeze spectatorii in a adresa, la randul lor, intrebari (ba chiar si scriitorii de pe scena au pus intrebari colegilor de festival). Mai mult, gratie si unora (scriitorilor), si altora (moderatorilor si organizatorilor), FILB si-a pastrat atmosfera intima, relaxa(n)ta, calda, deschisa, n-am auzit discursuri autiste, nu s-a folosit un limbaj de lemn (ba dimpotriva), nu s-a discutat incruntat si incrancenat. Ceea ce este, fireste, o izbanda.
Prima seara (miercuri, 3 decembrie) a stat sub semnul temperaturii ridicate din Malta si a legalizarii divortului pe insula (care a avut loc cu putina vreme in urma). Altfel spus, Immanuel Mifsud ne-a incantat cu exotismul sau maltez. Dar s-o luam cu inceputul. Andrea Bajani a citit un fragment din Ogni promessa (Toate promisiunile, Editura Einaudi, 2010, care nu are inca o versiune in limba romana), pasaj tradus din italiana de Cerasela Barbone si raspandit prin sala – delicios accent italian a avut Bajani atunci cand vorbea in limba engleza! I-a urmat Mifsud, cu un fragment din recent publicata carte In numele Tatalui (si al Fiului) si aparuta la Editura Polirom, distinsa cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatura, in 2011 – habar n-aveam cat de lin si melodic curge limba malteza, de aceea tot militez pentru lecturile publice, mai ales in alta limba. Dupa aceea, scriitorii romani Mihai Radu si M. Dutescu au citit din romanele lor, ambele publicate anul acesta la Polirom: Sebastian, ceilalti si-un caine, respectiv Uranus Park, amandoua bucati din Bucurestiul cel de toate zilele, cu personajele lui binecunoscute (intamplator, cele doua fragmente s-au completat foarte bine, redand o parte din peisajul primariilor de sector), bine conturate, cu un strop de umor si unul tragic. Discutiile de dupa lecturi s-au invartit in jurul Bucurestiului (vazut de cei doi romani, dar si de Bajani), arhitecturii, istoriei si schimbarilor lui, Europei de Est, privita din afara, operelor autorilor, contradictiilor, surselor de inspiratie, surselor stilistice, doar pentru a evidentia cateva dintre temele, subiectele ridicate la fileu de Luminita Corneanu.
Cea de-a doua seara FILB (joi, 4 decembrie) poate fi rezumata prin trei cuvinte: poezia la putere. Si asta chiar daca autoarea maghiara Krisztina Tóth a citit o nuvela – din volumul Pillanatragasztó (Superglue, Editura Magvet?, 2014), fragment tradus din limba maghiara de Andrei Dósa, una dintre cele mai lungi si alerte lecturi de la festival. Palestinianul Najwan Darwish, cel care era cat pe ce sa nu mai poata participa, din pricina intarzierii vizei, a ales sa citeasca un singur poem in araba, uitandu-se constant la reactiile din sala, dupa care a lasat-o pe Luiza Vasiliu, moderatoarea serii, sa continue lectura cu inca doua poeme minunate, dureroase, in limba engleza. O experienta foarte placuta a fost si sa-i ascult pe cei trei poeti romani, Radu Vancu – care a citit din Sebastian in vis (Tracus Arte, 2010) –, Stefan Manasia – care a citit cateva poeme postate, de-a lungul timpului, pe Facebook, dar si din volumul cartea micilor invazii (Cartea Romaneasca, 2008) – si Adela Greceanu, cu fermecatoarele poezii din volumul proaspat aparut la Cartea Romaneasca, Si cuvintele sint o provincie. Un moment-cheie al lecturilor a fost si cel in care ucraineanul Serghei Jadan, ramas acasa din pricina tensiunilor din tara natala – de altfel, Jadan este un veteran al EuroMaidanului si a participat, de-a lungul timpului, activ la proteste –, a intrat in legatura directa cu oamenii de la Clubul Taranului Roman prin intermediul Skype. Acesta a citit cateva poeme in limba rusa, cu patos, o muzicalitate dura si o intonatie adecvata, traducerea fiindu-ne asigurata de Vasile Ernu. Poetul ucrainean a incheiat lecturile din cea de-a doua seara de festival, promitand ca anul viitor va fi prezent, in carne si oase, la Bucuresti.
Luiza Vasiliu a condus conversatiile care au urmat lecturilor, punand accentul pe poezia politica, pe puterea literaturii scriitorilor invitati, istoria esecurilor personale ca poeti, recomandari de poezie care desurubeaza capetele – fac o mica paranteza pentru a preciza ca Adela Greceanu l-a mentionat pe Gellu Naum, Stefan Manasia ni l-a recomandat pe Andrei Bodiu cu Firul alb, Radu Vancu pe Philip Levine, Krisztina Tóth pe István Kemény, pe cand Najwan Darwish nu s-a putut opri la un singur poet, afirmand ca aceasta este „o lista fara sfarsit“ si ca „lectura are de-a face cu norocul; este un destin“. Toate discutiile au fost foarte interesante, publicul a fost receptiv la ceea ce s-a petrecut pe scena, incurajandu-i pe autori prin reprize intregi de aplauze, iar seara de poezie a fost considerata un adevarat succes. Mie mi-a ramas in minte prima intrebare a Luizei Vasiliu, „Din ce sunt facuti poetii in ziua de astazi?“, ocazie potrivita pentru ca Manasia sa ne spuna ca s-a construit ca poet in ciuda facultatii, R. Vancu sa sustina ca a fost de o megalomanie precoce, si asta pentru ca era sigur, de mic, ca va fi poet, chiar daca nu stia ce insemna acest lucru, Darwish sa ne marturiseasca ca el vede poetul ca pe un istoric si ca un poet bun este cel care rateaza toate celelalte lucruri din viata, Toth sa dea o alta definitie a poetului, pe care ea il considera un observator care inregistreaza tot, iar Adela Greceanu sa ne povesteasca despre faptul ca a inceput sa scrie poezie din prea multa cumintenie, dar si din pricina framantarilor si nelinistilor personale.
In cea de-a treia seara a festivalului de literatura (vineri, 5 decembrie), barometrul veseliei a depasit limitele normale pentru aceasta perioada a anului. Toni Marques a citit proza scurta (iar noi l-am urmarit pe fise, gratie traducerii realizate de Anca Baicoianu), Emilian Galaicu-Paun ne-a amuzat cu un fragment din romanul Tesut viu. 10 X 10 (Cartier, 2011) – nu va spun decat ca avea de-a face cu un portret buclucas al lui Lenin –, Petre Barbu ne-a dus la polul opus prin fragmentul tensionat din Marea petrecere (Cartea Romaneasca, 2014), Marius Daniel Popescu (scriitor de succes in Elvetia, dar si sofer de autobuz si patronul unei reviste literare) si-a inceput lectura mentionand ca, „oltean fiind, ma apuca sensibilitatea“ – a citit, ridicandu-se in picioare, fara microfon, ajutandu-se de mimica, inceputul noii sale carti, Culorile randunicii (Polirom, 2014), secventa inmormantarii mamei naratorului –, iar Marius Chivu, un performer suta la suta, ne-a incantat cu un fragment glossy din povestirea Vieni qua!, parte din volumul de proza scurta Sfirsit de sezon (Polirom, 2014). Literatura proaspata, asadar. Matei Martin a fost cel care si-a prezentat oaspetii, pe masura ce-i invita sa citeasca, povestind si cate o anecdota, intamplare legata de acestia.
S-a vorbit, mai intai de toate, despre conditia solitara a scriitorului. Marius Daniel Popescu a punctat, de pilda, ca „E un mit acesta cu scriitorul solitar. Scriitorul e la fel ca oamenii care au o alta meserie, fie ca pune o potcoava, ca e ospatarul care ne serveste, contabila dintr-un birou etc. Singura chestie e ca scriitorul este, saracul, singurul care n-are diploma pentru ceea ce face“, pe cand brazilianul Toni Marques a vorbit despre faptul ca scriitorul „este interesat de ceea ce au de spus oamenii, asa ca sta in preajma lor. Nu suntem foarte diferiti de cei care se adunau in jurul focului acum ceva timp. Cuvintele ne vrajesc, ne trag cu totul“. Cu aceasta ocazie, Emilian Galaicu-Paun a afirmat ca toate cartile sale vin din biblioteca, Petre Barbu ca scrisul este, pentru el, o chestiune foarte intima (povestindu-ne ca sotia sa nu a stiut de aparitia romanului Marea petrecere, ci l-a descoperit, pe cont propriu, in librarie) si ca lasa textul sa vorbeasca in locul sau, iar Marius Chivu a pus in discutie magia literaturii, precizand ca ii face placere si sa scrie, izolat, cat si sa se intalneasca cu publicul. S-a continuat cu ce ii motiveaza pe scriitori, dupa o zi plina de munca, sa mai mearga acasa sa scrie, ce acte incitante folosesc acestia pentru a scrie, s-a discutat despre jena de a spune cuiva ca esti scriitor, despre cartile autorilor, atitudinea lor in ceea ce priveste situatia din Rusia (intrebare adresata de Toni Marques, care, de altfel, i-a provocat pe colegii sai sa-si puna intrebari unul altuia, ceea ce s-a si intamplat), despre FLUPP – cel mai important festival international de literatura din Brazilia, al carui presedinte este Marques – si, implicit, despre favele si multe, multe altele. Intalnirea a depasit trei ore si parca tot nu am fi vrut sa se incheie. De altfel, Laurentiu Midvichi, cel care a creat afisul FILB, a intervenit, la finalul serii, rugandu-l pe Marques sa ne povesteasca despre tatuajele sale sau orice altceva, numai sa nu se termine evenimentul.
Seara SF & F, cea de-a patra seara de FILB (sambata, 6 decembrie), m-a lasat cu o dorinta puternica de a cunoaste mai bine literatura science fiction. Atat de buna a fost! Ceea ce m-a surprins, inca de cand am ajuns la MTR, a fost numarul mare de spectatori adunati acolo, poate cel mai mare din toate serile. Aha, deci literatura SF are un public extraordinar, mi-am spus. Si nu m-am inselat, caci unii au stat, mai bine de trei ore, in picioare, numai pentru a-i asculta pe Paul McAuley, Richard K. Morgan, Sebastian A. Corn si Michael Haulica spunandu-si parerea despre dificultatile pe care le-ar putea intampina un tanar scriitor in legatura cu publicarea, discutand rolul studiilor lor in activitatea de scris – ma abat putin pentru a va enumera profesiile invitatilor: McAuley este biolog, Morgan istoric si a fost si profesor de limba si literatura engleza, Sebastian A. Corn este chirurg toracic, iar Haulica a fost, mai bine de douazeci de ani, programator –, cat de importanta este documentarea pentru un roman SF, respectiv unul fantasy, ce relevanta au premiile dobandite, ce diferente sunt intre literatura mainstream si cea science fiction, cum au ajuns scriitori si atat de multe alte subiecte frumoase si relevante. S-a lasat cu povesti si experiente personale fascinante, pline de talc, autentice, relaxate, amuzante, cu putin limbaj licentios, toate asezonate, din public, cu aplauze, rasete, tensiune. Inchei succinta relatare despre ultima seara FILB cu urmatorul citat, rostit de Michael Haulica: „Unii ne citesc pentru ideile indraznete pe care le punem acolo, altii pentru frazele bune sau pentru ca le place ce povestim. E simplu. Daca cineva imi spune ca a retinut o fraza misto din cartea mea, atunci gata, mi-am facut treaba“. Tind sa cred ca toti cei patru scriitori SF & F (si nu numai), impreuna cu moderatorul Oliviu Craznic, si-au facut treaba foarte bine, intrucat mi-au ramas in minte atatea fraze memorabile, incat nu mi-ar ajunge nici macar inca cateva pagini sa le epuizez.
Sapte ani de FILB
Sa inchidem cercul deschis la inceputul acestui material. Personal, consider ca am crescut, la propriu si la figurat, cu festivalul bucurestean. Asa ca, oricat de nepotrivit li se va parea unora, nu am cum sa nu le multumesc „parintilor“ FILB-ului pentru ca fac posibil acest eveniment de sapte ani de zile. Festivalul International de Literatura de la Bucuresti este, in fond, cadoul plin de surprize literare din fiecare an. Cred ca avem mare nevoie de el – asta apropo de faptul ca Bogdan-Alexandru Stanescu afirma, la inceputul editiei care tocmai a luat sfarsit, ca este posibil ca acesta sa fie ultimul an de FILB. Cine are urechi sa auda (si buzunare mai pline), s-o faca (si sa daruiasca)!
FOTO: Cristina Foarfa
Galerie foto
