Cultura rock, daca n-a inventat, sigur a pus in centrul „ideologiei“ sale conceptul „traieste acum“. Toata povestea cu „live now, take now, grab (not grabble) now“, propusa ca mod de viata, mi se pare o simpatica ipocrizie. Sa-i blamezi pe cei care o promoveaza, nu e cazul. Oamenii iti spun cum sta treaba, si-ti cer bani pentru asta, iar tu te duci sa-i vezi, sa-i asculti sa-i urmaresti, desi ai putea face lucruri mai importante. Asa ca, daca o trupa rock sarbatoreste 10-15 ani de existenta, intr-un domeniu in care, de la Beatles citire, 7 e cifra standard, merita sa fii atent: transmite ceva sau doar grebleaza bani?
Cu gandul ca voi vedea un spectacol obisnuit turneelor de promovare ale cate unui disc, am asteptat fara curiozitate blu-ray-ul Let Us Burn – Elements & Hydra Live – Within Temptation (Nuclear Blast, 2014). E vorba de doua concerte: Elements tinut in Sportpaleis, Antwerp, Belgia, noiembrie 2012, a celebrat 15 ani de cariera, iar Hydra, la Heineken Music Hall, Amsterdam, mai 2014, a incheiat turneul european dedicat albumului omonim, aparut in ianuarie. Auditia acestui de pe urma album nu mi-a lasat vreo impresie notabila. De fapt, de la precedentul Unforgiving (2011), cotitura spre un pop-rock asemanator genului inventat acum patru decenii de ABBA a facut din Within Temptation un grup cu trei milioane de fani pe tot globul, dar care nu mai spune nimic nou, nici valoros iubitorilor de rock adevarat. Nu e prima sau singura „firma“ care alege drumul asfaltat ce asigura succesul mondial. Spre deosebire de alte formatii la fel de iubite, WT nu beneficiaza de-o solista rafinata, ca Tarja Turunen, una bulversanta, ca Floor Jansen, sau una fragila, precum Cristina Scabbia. Sharon den Adel mi s-a parut misterioasa pana cand am inteles de unde provine „misterul“ ei: imaginati-v-o pe Madalina Manole drept solista trupei din anii 1990 a lui Ozzy Osbourne, cantand piese a la Olivia Newton-John!
Ce putem gasi pe blu-ray-ul mentionat, daca nu grandoare, profesionalism, antren, incendiu controlat, public in delir, brichete aprinse, maini in aer, lasere, fum, animatii 3D proiectate pe ecrane 4k, orchestra simfonica, efecte FX la post-procesare, sunet bun? Sunet bun, dar nu foarte bun, ca pe discul Black Symphony (2008). Amanuntul e un indiciu suplimentar ce confirma alegerea comerciala decisa de staff-ul trupei: pe Black Symphony fluxul sonor este de cinci feluri: LPCM 2.0, LPCM 5.1, (ambele 24/96 la 13824 kbps), DTS 5.1, 24/96 (1509 kbps); Dolby 5.1 & 2.0 completeaza oferta, dar nu-s necesare; pe Let Us Burn sunetul nu este nici macar Dolby-TrueHD, ci Dolby 5.1, 24/48 (448 kbps) si Dolby 2.0 (192 kbps)! Ultimul jigneste formatul blu-ray! Daca detaliile astea par superflue cuiva, sa-i fie de bine; ascultatorul care vrea sa stie pe ce da banii nu ezita sa observe chestiunile amintite, fiindca ele fac diferenta intre produsul de calitate si junk-food.
Dar mai este un amanunt, care mi-a starnit rasul instant: in prima parte a concertului Elements, solista vine pe scena intr-o rochie ampla, probabil de croiala gothica. Dupa vreo cateva minute, renunta la rochie si ramane intr-un soi de costum auriu, din care se detaseaza elementul… sa-i zic fusta? E un gratar din cateva lamele, sub care femeia etaleaza frumusete de chiloti tip colhoznica din epoca Brejnev! Wendy O’Williams, care a „patentat“ tinutele socante, s-o fi tavalit de ras pe lumea cealalta!
Altfel, ambele concerte sunt bine captate; daca va place trupa, nu regretati banii…