A fost acest film mai dificil din punct de vedere emotional decat The Artist?
Da, evident c? acest gen de experienta a fost mult mai emotionala pentru ca e vorba de situatii reale si tu te simti, comment dire, responsabil pentru ca vrei sa spui povestea la modul cel mai corect. E greu. In plus, am lucrat si cu sotul meu, lucru care a facut ca bagajul emotional sa fie si mai mare.
Ce fel de responsabilitate resimtiti fata de un asemenea subiect?
Cand faci un film iti impartasesti propriul punct de vedere. Eu nu sunt cecena (nici Michel nu e), n-am trait acest conflict, dar pot juca o dependenta de droguri fara sa fiu dependenta de droguri. Noi am fost foarte preocupati de acest conflict, avem prieteni ceceni. E simpl: am dorit sa le spunem povestea in cel mai bun mod posibil pentru ca am considerat ca acest conflict a fost uitat.
Ce reactie ati avut cand sotul dvstra a decis sa faca un film atat de greu dupa The Artist? Producatorul lui a fost foarte socat.
Si eu am avut aceeasi reactie pentru ca dupa The Artist a primit tot felul de propuneri tentante din America, scenarii bune, dar el voia de mult timp s? fac? acest proiect. S-a gandit la el cand pregatea The Artist, doar ca l-a facut pe acela primul. Cand cineva are o convingere atat de puternica, ce poti face? E greu sa faci un film ruso-ceceno-franco-englez despre un conflict de care nimanui nu-i mai pasa, dar sa fii artist inseamna sa faci exact lucrurile pe care simti ca trebuie sa le faci.
De ce credeti ca oamenilor nu le mai pasa de acest conflict?
Hmmmm, poate pentru ca exist? multe alte conflicte asemanatoare azi si lumea s-a obisnuit?.. Si apoi, nu stiu, cel care castiga rescrie istoria astfel incat ajungem sa credem ceea ce citim. Uneori trebuie sa fim isteti si sa citim ceva mai mult. E destul de complicat pentru ca azi e greu sa ramai preocupat de un conflict anume. Cu totii citim ziarele si suntem la curent cu ce se intampla in Ucraina, Siria ori Africa, dar la un moment dat devine imposibil sa poti empatiza cu toate aceste conflicte in acelasi timp, asa ca unele sunt lasate deoparte, in vreme ce altele fac prima pagina timp de mai multe saptamani.
Va simtiti responsabila ca actrita sa protestati, de pilda, impotriva razboiului din Cecenia?
Populatia cecena a fost decimata, eu cred asta, deci da, ma simt responsabila si imi asum acest film cu totul. Sunt intru totul de acord cu ce se spune in film. In acelasi timp, vorbim despre niste ceceni si niste rusi care vad lucrurile in alb si negru. Nu cred ca unii sunt buni si ceilalti rai, dar sunt sigura ca e vorba de un genocid. Nu m-am implicat in scrierea filmului, dar am calatorit impreuna cu Michel cand isi facea documentarea si mi-a impartasit gandurile sale despre scenariu. Am stat pe platou tot timpul, chiar si cand nu filmam. Subiectul era atat de puternic iar conditiile de lucru atat de dificile, incat intreaga echipa il sustinea pe Michel. Chiar ca nu-mi venea sa ma duc la hotel sa-mi fac unghiile. Pentru Michel a fost un film greu si din cauza limbii, a actorilor neprofesioni?ti, a locatiilor si stiam ca ii era mai usor sa ma stie langa el. In faza de montaj am vazut filmul de cinci ori si am vorbit mult cu el despre ce nu mi-a placut. Foarte adesea mi-a urmat sfaturile, dar e filmul lui si sunt deciziile lui.
De unde ii stiti pe acesti prieteni ceceni?
Acum 10 ani, cand l-am cunoscut eu pe Michel, tocmai produsese un documentar despre genocidul din Rwanda (Rwanda: History of a Genocide) impreuna cu Raphaël Glucksmann, fiul filosofului André Glucksman, iar cand a inceput primul conflict in Cecenia, Raphaël a fost cel care a vorbit despre asta incercand sa atraga atentia lumii si sa o determine sa reactioneze. Michel a devenit si el preocupat, iar cand am aparut eu, i-am cunoscut pe André, Raphaël si pe prietenii lor ceceni. Cand auzi ca se intampla astfel de lucruri, nu poti pretinde ca nu e adevarat, esti foarte socat.
„Sa filmez in engleza a fost ca si cum as fi purtat peruca”
Aveti nevoie de mai multa concentrare pentru a juca in engleza decat in franceza?
Am facut si versiunea franceza a filmului si asta mi s-a parut foarte greu, sa comut de pe o limba pe alta. Engleza si franceza nu seamana, nu scoti aceleasi cuvinte in evidenta. De fiecare data incepeam cu dubla in engleza pentru ca mi se parea mai amuzant, dar urmatoarea dubla in franceza era intotdeauna ciudata. Sa filmez in engleza a fost ca si cum as fi purtat peruca. O limba straina te indeparteaza de tine insuti. A fost greu, aveam conversatii la telefon pentru care a trebuit sa invat cinci pagini cu cuvinte foarte precise ca „antiterorist”, „bombardamente”, lucruri pe care nu sunt obisnuita sa le pronunt. Am muncit mult, dar actorii iubesc provocarile. La inceput am fost putin amarata cand Michal mi-a spus ca o sa joc in doua limbi.
Ati avut pana acum vreo propunere interesanta de la Hollywood?
Da, dar nu s-a potrivit cu programul meu pentru ca filmam la Asghar Farhadi in vreme ce Michel scria, si stiam ca urma sa filmez la el, asa ca.. Dar de-acum inainte lucrurile se vor schimba. O sa ma apuc de citit scenarii si o sa decid. Dupa The Artist proiectele au venit de la sine. Pentru Michel e altfel, ca regizor depinzi de propriile tale idei, si, chiar daca citise la un moment dat un scenariu foarte bun, a trebuit sa refuze cu regret. Altii l-au asteptat timp de doi ani, ma refer la cei cu care va filma acum la Hollywood.
Nu v-a impartasit Jean Dujardin nimic din experienta lui americana?
Nu, nu l-am mai vazut de mult.
De ce v-ar placea sa jucati intr-un film american?
Eu nu vad lucrurile asa. Mi-ar placea sa joc intr-un film, dar nu ma gandesc: „Oh, mi-ar placea sa joc intr-un film iranian”. Inteleg foarte bine intrebarea, dar mi-ar placea sa apar intr-un film american numai daca scenariul e bun.
Ar fi pentru dvstra un risc mai mic sa va faceti debutul american in rol principal intr-o comedie decat intr-o drama?
Habar n-am. (Rade.).
Deci aveti un rol in noul proiect al lui Will Ferrell?
Da, nu am citit inca scenariul, dar se pare ca sunt doua personaje feminine, iar unul e al meu. Ar mai trebui sa joc in noul film al lui Tran Anh Hung cu Audrey Tatou, Melanie Laurent si Louis Garrel, dar in Franta nu stii niciodata sigur. Azi accepti un proiect si peste doua saptamani nu mai sunt bani.
E un pic dificil pentru ca am senzatia ca am ajuns la capatul unei etape care a cuprins The Artist, Le Passé ?i The Search, si acum stau si ma intreb: „Ok, ce fac acum?”. Dupa The Artist eram relaxata pentru ca stiam ca Michel urma sa faca The Search si imediat dupa a venit propunerea lui Farhadi. Acum trebuie sa iau niste decizii, dar nu ma pot plange. Bine ca am de unde alege.
Cum e sa ai sotul regizor? Va asteptati sa va ia in toate filmele lui?
Nu, el ma vrea pe mine! (Rade.) Acum ma ia peste picior ca nu i-am citit ultimul scenariu, dar am acceptat rolul. Sigur ca nu exista nici o obligatie intre noi, dar e mult mai usor cand lucrezi cu sotul tau, mai ales cand trebuie sa filmezi foarte departe de casa si poti lua si copiii. In Georgia am stat sase luni, baiatul nostru (n.red. Lucien) a mers acolo la scoala. I-a placut la nebunie. Avea un sofer care il astepta in fiecare zi la poarta scolii, iar la hotel era o babysitter extraordinara cu care facea tot felul de activitati. Pentru filmul pe care il vom face acum in America plecam iarasi cu copiii. Lucien e fan Masini, animatia Pixar, asa ca spus: „Grozav, mergem in California pentru ca imi place Lightning McQueen!” Are 5 ani.
L-a cunoscut pe baietelul din The Search (n.red. Abdul Khalim Mamutsiev)?
Da. Pe platou e plictisitor pentru copii, nu prea i-am dus pe Lucien si pe Gloria, dar s-au vazut de vreo trei ori. S-au jucat impreuna pe platou insa, pentru ca Abdul si-a pierdut concentrarea, Michel a decis sa nu-l mai ducem pe Lucien.
Cum ati interactionat cu acest baietel nemaipomenit care e, din cate am inteles, cecem si locuieste in Georgia?
E musulman, deci in culturile noastre relatiile dintre barbati si femei sunt foarte diferite. Nu puteam sa il ating. Am inteles ca trebuie sa-l las sa vina singur spre mine cand si cum simtea, asa ca ne-am jucat. A fost grozav in film, a muncit foarte mult, plangea in doua minute 20 de duble la rand, lucru care ma stresa foarte mult (rade) si a facut absolut tot ce i-a cerut Michel. Cu Michel s-a inteles el foarte bine. A invatat un singur cuvant in franceza: „Encore?…” Asculta, e foarte bine educat, nu a spus niciodata „nu!” sau ceva urat.
Calatoriti des?
Da. Dupa Cannes-ul de anul trecut mi-am luat copiii si am plecat in Vietnam, in vreme ce Michel pregatea filmarile in Georgia. Am batut Vietnamul cu ruscacul in spate, iar Lucien ma intreba: „Mama, ti-ai dorit Pana de Aur?” In loc de Palme d’Or. Era foarte amuzant. Da, calatorim mult. Luam masina si copiii si ne ducem ba in Novegia, ba in Canada sau Argentina. Nu ne place sa mergem in acelasi loc, dar sigur ne vom intoarce in Norvegia si Argentina. Mergem des si in SUA.