George Onofrei, jurnalist
Am trait si fara Facebook si Twitter pe vremea in care cu ziarele aparute intr-o singura saptamana umpleai binisor o debara de la bloc. Cu colectia de „Dileme“ (inceputa prin clasa a IX-a) m-am si mutat, la un moment dat, in alta casa. Cu anii, a venit toamna peste ea, iar mama a concluzionat ca hartia veche de ziar nu face altceva decat sa atraga praful si ganganiile, astfel ca, intr-o buna zi, am renuntat la ea.
Cand m-am mutat a doua oara, de data asta la casa mea, cum se zice, n-am mai plecat cu nici o colectie de ziare, ci cu stive intregi de casete si de CD-uri (din acelea blank la inceput, inscriptionate ulterior cu nebunul de Nero) plus cabluri de felurite dimensiuni sortite unor felurite dispozitive.
Mi-am facut de curand curaj si am aruncat cateva zeci de kilograme de astfel de relicve ale trecutului recent. Parca m-a si prins putin nostalgia vremurilor in care un film mai lung „incapea“ pe doua sau trei CD-uri, dar o s-o ostoiesc mai tarziu cu nitel Netflix. Totusi, cele mai „graitoare“ obiecte aruncate au fost incarcatoarele de mobil, cu mufele lor preistorice. Mi-a fost imposibil sa le gasesc, mental, corespondentul cu telefoanele pe care, pe vremuri, le „deserveau“.
Mi-e tot mai clar ca nu o sa ne intelegem niciodata parintii in privinta atasamentului fata de obiecte. La fel, mama nu o sa poata pricepe, cred, vreodata, de ce daca azi iti iei un televizor sau o masina de spalat, acest lucru nu e „pentru toata viata“. Cu atat mai putin un telefon mobil, unul dintre cele mai perisabile instrumente de azi – nici nu apuci sa te bucuri de performantele sau de design-ul unuia, ca producatorii ti-l ofera in jumatate de an pe urmatorul, dusmanindu-si parca propriile creatii, prea grabiti sa-si „omoare“ in timp record inventia de acum o ora. De fapt, e si fireasca lipsa de atasament fata de un laptop sau de un mobil despre care stii de la bun inceput ca e o marfa perisabila. Or, cand am primit primul meu calculator, mi se parea ca o sa ma insoteasca pentru totdeauna, iar dupa ce nu a mai functionat tot a mai stat niste ani prin casa.
Cum va fi daca ma voi mai muta vreodata? In afara mobilei, eventual, ce-o sa mai am de luat cu mine, caci, stim bine, „cloud“-ul nu se impacheteaza in saci mari si nici nu se transporta cu camionul?
In general, as putea folosi cam doua repere pentru a ma descurca in „hatisul“ ultimelor doua decenii si jumatate: tehnologia si politica. In vreme ce prima a cunoscut un progres care a facut inutile inventiile-emblema patrunse la noi imediat dupa 1990 (cum ar fi walkman-ul), a doua ne tine in continuare in acelasi loc, ba chiar mai si „chibitam“ pe margine, cu tot cu semintele accesorizate. Am dat Liga lui Mitica pe Liga lui Mititica. Nu ar trebui sa se mire nimeni asadar daca peste niste sute de ani exemplul de reforma romaneasca nu va mai fi teapa lui Vlad, ci procurorul Codrutei. There Will Be Blood.
Am spus mai sus ca am „cam doua repere“ pentru ca, pana la un moment dat, mai foloseam si programele de televizor ca reper temporal (de exemplu, Ion Iliescu a fost un presedintre roman din vremea Twin Peaks – primul mandat si din cea a emisiunii „Surprize, surprize“ in al doilea, Emil Constantinescu si-a desfasurat mandatul in vremea Dosarelor X si al Zonei Crepusculare, iar Traian Basescu in vremea lui Mihai Gadea). Odata cu mutarea content-ului video pe internet, ma indoiesc de faptul ca Iohannis va fi un presedinte din timpul „Vocii Romaniei“.
La scara memoriei noastre publice tot mai scurte, 25 de ani inseamna o intindere de timp considerabila. Leii vechi au devenit lei noi, iar bancurile la care s-a ras cu pofta ani de zile nu mai functioneaza. Cine s-ar mai tavali acum pe jos de amuzament la un banc cu Victor Ciorbea ori la unul cu „tapul“? Intre timp, pana si Cristian Gretcu a cam ramas fara paine, caci nu mai au televiziunile nevoie de scheciuri cu Ion Iliescu. Exista totusi, macar la nivelul institutiilor noastre publice, o preocupare sanatoasa pentru recuperarea, ba chiar prezervarea trecutului nostru: Finantele inca mai solicita date contabile pe dischete, motiv pentru care in interiorul sediilor acestora prospera afaceri de nisa prin comercializarea celebrelor unitati de stocare a 1.4 mega.
Un alt lucru care a disparut din viata noastra, pe langa CD-uri si cablurile cu mufe SCART, e scrisul de mana. Intr-un viitor nu foarte indepartat, scrisul cu pixul pe hartie va putea fi denumit astfel: „obicei barbar din trecut folosit de Parchete, in special de DNA, cu scopul de a tortura coruptii aflati in ancheta“. Iar „scarta-scarta pe hartie“ n-o sa mai fie definitia pentru Cristoiu, ci pentru Netoiu. Iar de pe 21 decembrie 2014 dispare si un alt obicei popular romanesc, pretuit si ridicat la rang de breaking news: vorbitul in direct la 18.30 al presedintelui Traian Basescu. Daca noul presedinte isi va schimba ora de declaratii, ma intreb foarte serios daca piata tv-urilor de stiri de la noi nu va cunoaste cu adevarat ce inseamna deruta! Cum or sa reactioneze cand vor afla ca de la 18.30 la 19.00 nu mai au program comun, cu semnal oferit moca prin fibra optica direct de la Cotroceni? Or sa faca oare cu randul? O zi o sa intre pe toate posturile Alessandra Stoicescu, o zi Lavinia Sandru, o zi Nelu Barbu si tot asa.
Hai ca o sa fie frumosi si urmatorii 25!