Razvan Chiruta, jurnalist
*
Ma jucam cu niste pusti de plastic cu prietenul meu din copilarie, cand in camera a navalit maica-sa si a dat drumul la televizor. Nu stiu de unde aflase ca se intampla ceva, cert este ca pe ecran se intampla intr-adevar ceva. Nu am inteles cu exactitate despre ce era vorba, dar am simtit brusc ca trebuie sa o anunt si pe maica-mea. Am iesit din casa prietenului meu si am patruns in fuga intr-a mea, dar, surprinzator, mama privea deja televizorul si plangea..
*
Dupa ce am primit filmul cu executia si am ascultat oftatul de usurare din partea adultilor casei, pentru mine si sora mea interesul s-a mutat din nou catre noul nostru frate. Cel mai tare ne framanta faptul ca, in febra revolutiei, aparusera la televizor si niste persoane care sustineau, printre altele, ca celor nascuti atunci sa li se puna numele Victor sau Victoria. Trebuie sa recunosc ca l-am detestat imediat pe cel care a avut ideea, pentru ca noi ne gandisem la un cu totul alt nume pentru bebelus, iar propunerea revolutionarului televizat parea sa prinda radacini in mintea rudelor noastre.
*
Am fost uimit sa o vad pe maica-mea plangand, cu mana la gura, tacuta – sirul acesta de uimiri e justificat de faptul ca atunci aveam doar 10 ani –, dar plansul ei m-a facut sa fiu atent la discursul lui Ceausescu si, mai ales, la acele arhicunoscute de acum „Asezati-va linistiti la locurile voastre“. Asa a inceput pentru mine revolutia. Mai multe ore de acum incolo nu mai tin minte decat franturi: agitatia parintilor, emisiunile de la Radio Europa Libera ascultate acum tare si apoi de la „televiziunea romana libera“, teroristi, fuga lui Ceausescu – am fost invidios ca nu am vazut-o „pe viu“ –, nerabdarea celor din jurul meu ca „dictatorul sa fie prins“ si stirile alarmante despre apa otravita, pe care nu mai voiam sa o beau.
*
Pana la urma puterea noastra de convingere – condimentata si cu ceva plans, probabil, asta nu mai tin minte exact – a fost mai mare. Desi, la cei noua si zece ani pe care-i aveam, ne-am bucurat la randul nostru de victoria asupra lui Nicolae Ceausescu si „a sinistrei sale sotii“, nu am acceptat nici in ruptul capului sa renuntam la numele pe care-l consideram cel mai frumos din lume pentru fratele nostru.
Dupa 25 de ani, au fost multi care au sustinut ca atunci am avut dreptate, Victoria nu a fost potrivita. Altii, din contra, sunt convinsi ca am avut foarte multe de castigat. Cert este ca mie Revolutia mi-a adus cel putin un frate. Si libertatea de a scrie acum despre el.
P.S.: Ca fapt divers, frate-miu s-a nascut in ziua in care a fost ucis Nicolae Ceausescu, pe 25 decembrie, in timp ce taica-miu imparte aceeasi zi de nastere cu fostul dictator, 26 ianuarie. O particica din istoria Romaniei, captiva in propria familie.