Adelin Petrisor, jurnalist
Am profitat ca tata era la baie si am tulit-o afara. Mi-am strans repede o echipa din bloc si am plecat sa vad care-i treaba in cartier. Langa o constructie care adapostea un contor urias de gaze, cativa militari trageau de mama focului. Nici ei nu cred ca aveau habar cine-i tinta. Oricum, eu eram in transa. Ma uitam fascinat la militarii crispati care trageau rafala dupa rafala. Si acum parca simt mirosul de praf de pusca si aud zanganitul tuburilor goale aruncate de pistoalele mitraliera. Din nefericire, nu am putut face prea multi purici acolo. Nervos, unul dintre soldati ne-a usuit. Frustrati la maximum, ne-am intors in scara blocului si am pus la cale un plan. Trebuia sa facem si noi ceva pentru Revolutie. Dintr-un steag, ne-am facut toti brasarde, asa cum vazuseram la TVR. Cand am fost multumiti de aspectul nostru de revolutionari, am inceput sa batem din usa-n usa si sa strangem mancare si tigari pentru militarii de langa bloc. Dupa cateva zeci de minute, stranseseram intr-o sacosa de rafie mai multe paini, borcane cu magiun, zacusca si vreo doua-trei pachete de Carpati. Impreuna cu „tovarasii de lupta“, am dat o raita prin zona si am impartit alimentele si tigarile.
Dupa cateva ore, m-am intors multumit acasa. Pusesem umarul la reusita Revolutiei. Livid, tata ma astepta-n sufragerie. Ma cautase fara succes prin cartier si nu stia ce sa mai faca. Nu mi-a zis absolut nimic, insa mi-a dat o palma de tip „primul pas spre comotia cerebrala“. Cum a fost singura palma pe care am primit-o de la el, am un motiv in plus sa nu uit Revolutia din decembrie 1989.
Multi ani dupa, am inceput sa ma intreb: a fost revolutie, lovitura de stat, au fost implicate servicii secrete straine, ce a fost… Am tot sperat ca raspunsul sa vina din partea Justitiei. Am facut zeci de stiri despre Dosarul Revolutiei, o investigatie mamut care ar fi trebuit sa elucideze conditiile in care au fost ucisi sau raniti peste 5.000 de oameni. Procurorii au audiat nume grele, au verificat declaratiile sutelor de martori, au strans zeci de mii de pagini si… nimic. Dupa un sfert de secol, dosarul Revolutiei zace si in ziua de azi la Sectia militara din Parchetul General. De fapt, nu a zacut tot timpul. La un moment dat, cartoful fierbinte a fost aruncat de la procurorii militari la cei civili si invers. Nici macar o decizie a CEDO din 2011 care cerea finalizarea rapida nu a impresionat pe nimeni din Ministerul Public…
In 2012, am fost o saptamana in Coreea de Nord. Desi stiam destule despre cea mai dura dictatura a lumii, am fost marcat de oamenii care nu aveau curajul sa te priveasca-n ochi, de griul generalizat, de modul aproape inimaginabil in care regimul controla absolut totul. Gandul care mi-a dat fiori a fost ca asa ar fi putut arata si Romania fara 1989. Sigur, tinand cont de diferentele culturale dintre Europa si Asia, poate nu fix asa, insa cu siguranta undeva pe acolo. Dupa vizita in tara familiei Kim, tara in care cetatenii au fost transformati in animale de companie, eu am incetat sa ma mai intreb ce a fost in decembrie ‘89. De dragul copilului meu, ma bucur doar ca a fost.
Ar trebui sa le multumim celor peste 1.000 de morti si miilor de raniti si, mai ales, ar trebui sa avem grija sa pastram ceea ce ei au obtinut platind un pret urias: LIBERTATEA.
FOTO: Dinu Lazar