Teatrul
Teatrul are un cronicar autoritar al Europei postcomuniste in Vaclav Havel, noteaza „The Guardian“. In opera sa, Havel a examinat cauzele si consecintele Revolutiei de Catifea.
Povestea personala lui Havel, scrie cotidianul britanic, este „forta spirituala“ din spatele uneia dintre cele mai apreciate piese de teatru britanice post-1989, Rock’n’Roll, drama lui Tom Stoppard (nascut in Cehoslovacia, in anii ’30), pusa in scena in 2006. Rock’n’Roll este „un tribut“ pentru formatia pragheza Plastic People of the Universe, persecutata in Cehoslovacia anilor ’70.
Unul dintre personaje, un scriitor ceh, este numit Ferdinand – un omagiu adus lui Havel, care a scris trei piese avandu-l ca protagonist pe Ferdinand Van?k, un alter-ego al autorului.
Tom Stoppard nu este singurul dramaturg influentat de consecintele Razboiului Rece. In 2003, piesa Democracy a lui Michael Frayn se inspira dintr-un eveniment din biografia cancelarului vest-german Willy Brandt, al carui asistent personal se dovedise a fi spion comunist; Mark Ravenhill, in recenta piesa Over There, prezinta imaginea unei tari divizate a carei unitate este „proiectata in personajele a doi gemeni identici care traiesc de fiecare parte a Cortinei de Fier“.
Arta plastica
„Caderea Zidului a fost un subiect perfect pentru arta contemporana“, apreciaza „The Guardian“, dar „evenimentele lui 1989 fac parte dintre acele subiecte speciale care impresioneaza si inspira pe toata lumea, insa de care artistii plastici s-au distantat usor“. Exista totusi exceptii, mai ales de o parte a Zidului: opere realizate de germanul Thomas Demand, de Jane si Louise Wilson, de Sophie Calle etc. Capodopera inspirata de Zid este insa, in opinia cotidianului britanic, Die großen Freunde, o pictura uriasa, „profetica“, a artisului est-german Georg Baselitz.
Muzica clasica
Evenimentele din 1989 nu au inspirat nici o capodopera, insa impactul asupra muzicienilor si compozitorilor din Blocul Estic a fost colosal. Muzica germana, in special cea a lui Beethoven, a jucat „un rol simbolic“ in toate sarbatorile de dupa caderea Zidului. De exemplu, concertul de Craciun din 1989, dirijat de Leonard Bernstein, in timpul caruia Oda bucuriei a fost schimbata in Oda libertatii.
Sfarsitul izolarii culturale a dezlantuit o activitate frenetica pe masura ce au inceput sa se prabuseasca si barierele muzicale, noteaza „The Guardian“. Unii au inceput sa se inspire din traditia ortodoxa, iar Arvo Pärt si alti compozitori baltici au inspirat o scoala a „Sfantului Minimalism“.
Dans
La numai o saptamana de la caderea Zidului, Rudolf Nureev a dansat in Rusia pentru prima oara de la fuga sa, cu 28 de ani mai devreme. Dar primirea lui Nureev in Rusia nu a fost chiar „calduroasa“. „The Guardian“ aminteste ca, in momentul reintoarcerii sale in Rusia, directorul Teatrului de Balet, Oleg Vinogradov, l-a primit foarte rece si i-a impus programul artistic. Nureev a acceptat, desi avea o rana la picior. Rudolf Nureev a murit trei ani mai tarziu, la varsta de 54 de ani.
Muzica pop
Pentru muzica pop si rock, Zidul a reprezentat un simbol extraordinar, iar comunismul sovietic un dusman perfect impotriva caruia sa lupti. Muzica pop/rock vestica, un simbol al ispitei Occidentului, era considerata obraznica si decadenta si era pusa la index in cenusia lume comunista.
In cele doua decenii de pana in 1989, artisti foarte populari in Occident au vorbit despre Razboiul Rece in muzica lor: Pink Floyd (The Wall), Frankie Goes to Hollywood (Two Tribes), Abba (The Visitors), Elton John (Nikita) sau Nena (99 Luftballons). Caderea Zidului „a lasat in urma putine melodii remarcabile“. Ea a inspirat piese precum The Night That the Wall Came Down de Stiff Little Fingers, A Great Day for Freedom a lui Pink Floyd si faimoasa Wind of Change a lui Scorpions. Dar hit-urile anului au fost Vogue, al Madonnei, sau Nothing Compares 2 U, a lui Sinéad O’Connor.
In schimb, aminteste „The Guardian“, „vedetele pop au dansat fericite printre ruinele Zidului“. U2 si-a inregistrat discul Achtung Baby in Berlinul proaspat eliberat, iar pe 21 iulie 1990, Roger Waters, transfug din Pink Floyd, punea in scena un elaborat spectacol bazat pe The Wall in Potzdamerplatz, in Berlin, aranjand chiar o noua si kitsch demolare a Zidului.
Autoarea articolului din „The Guardian“ aminteste si de faptul ca multi au fost cei care au considerat ca muzica pop a avut un rol esential in caderea Zidului si, cu o oarecare ironie, remarca rolul lui David Hasselhoff care, la vremea respectiva, avea si o cariera de rocker in Germania, unde inregistrase un mare succes, in vara lui 1989, cu melodia Looking for Freedom. Hasselhoff a cantat chiar in ruinele Zidului in noaptea de Anul Nou. S-a plans, dupa, ca rolul sau nu a fost niciodata recunoscut.
Carti
In ce priveste literatura, „The Guardian“ remarca faptul ca acest moment istoric a inspirat prea putine romane notabile, mai ales in lumea anglo-saxona. Cea mai cunoscuta carte pare a fi Waiting for the Dark, Waiting for the Light a lui Ivan Klíma, Milan Kundera nu a scris niciodata un roman despre anul 1989, iar alti scriitori, din Blocul fost sovietic, s-au inspirat mai mult de noua lume aparuta in urma caderii Zidului.
„Probabil cel mai bun cronicar literar al lui 1989, in afara de Klíma, este Julian Barnes al carui roman din 1992, The Porcupine, (…) diseca in mod expert numeroasele aspecte ridicole si dureroase ale trecerii de la un trecut opresiv, dar sigur la un viitor nesigur si aminteste de ce tranzitia s-a dovedit atat de dificila“, scrie „The Guardian“.
Film
Caderea Zidului a dus la o explozie de filme germane, incepand cu documentarul Voices and Choices (1990), al lui Marcel Ophüls, finantat partial de BBC. Putine dintre aceste filme au ajuns si in restul lumii.
Doua filme insa, scrie „The Guardian“, realizate la o decada dupa evenimentele din 1989, au avut succese uriase atat „acasa“, cat si in strainatate.
Unul este Good Bye, Lenin! (2003), de Wolfgang Becker. Un film care „satirizeaza ingenios reunificarea Germaniei prin povestea unei comuniste dedicate care intra in coma in 1989 si se trezeste dupa caderea Zidului, eveniment pe care copiii ei se straduie sa i-l ascunda“.
Al doilea film este un sumbru thriller de Florian von Donnersmarck, Vietile altora (2006), despre un capitan STASI care ajunge sa isi puna munca la indoiala in timp ce spioneaza un scriitor disident. „Un film politic de o rara inteligenta, care a luat Oscarul pentru cel mai bun film strain“, scrie „The Guardian“.
Galerie foto
