Pai, nu? Poate ca Mihail Gorbaciov, enervat de problemele tot mai mari pe care le punea administrarea ruinei numite Uniunea Sovietica, si-a zis s-o lase balta o vreme si sa se ocupe asa, de-un pamplezir, de rasturnarea comunismului intr-o tara cat o unghie, nici macar foarte interesanta. Sau poate ca administratia americana, dornica de… nu stiu de ce, caci dupa revolutie nu s-au prea inghesuit americanii sa investeasca in Romania, dar in fine, poate ca americanii s-au gandit sa puna ei la cale caderea regimului Ceausescu, daca tot nu mai aveau alte treburi pe planeta asta mare. Oricum, a fost un plan bine pus la punct, ce a implicat fine manipulari psihologice, actiuni de destabilizare a regimului, agenti de influenta si provocatori. Aud asta pana si de la fosti sefi ai unor servicii de informatii ale Romaniei si ma apuca groaza – pentru prezent si viitor, fiindca trecutul, spre norocul nostru, a trecut. Sper ca nu sefii dirijeaza serviciile de informatii ori contrainformatii romanesti, caci cu asemenea oameni un atac extern ar surprinde Romania ca pe o closca in paie.
Inteleg nevoia omului de a cauta conspiratii, fiindca il ajuta sa puna ordine intr-un univers care altfel i s-ar parea haotic, incontrolabil si imprevizibil, deci infricosator. Cand stie ca, indiferent ce se intampla, e mana rusilor, a americanilor sau a masonilor, omul macar traieste cu iluzia ca niste forte tainice dirijeaza mersul lucrurilor si dau sens vietii – implicit, si vietii lui. Asa se intampla si cu Revolutia Romana.
De aceea ne vine greu sa acceptam ideea ca revolta ce a izbucnit in Timisoara a fost complet imprevizibila, iar ceea ce s-a intamplat ulterior, pas cu pas, a fost o miscare initial dezorganizata, scapata de sub control, atragand reactii la fel de dezordonate din partea sotilor Ceausescu, doi batrani senili, incapabili sa creada ca ar putea fi rasturnati de la putere de poporul invocat mereu in discursurile oficiale. Totusi explicatia cea mai simpla e, in absenta dovezilor contrarii, si cea mai probabila: in decembrie 1989 romanii pandeau cel mai mic pretext pentru a izbucni. Le ajunsese cutitul la os. Daca nu se intampla in 16 decembrie la Timisoara, s-ar fi intamplat altcandva si altundeva. Nu era nevoie de provocatori si nici de agenti de contrainformatii care vorbeau cu accent strain. De altfel, legenda presupusilor agenti straini, deghizati in sportivi si cazati in Timisoara, a aparut tarziu dupa revolutie si n-a fost greu de demontat: era de ajuns sa verifici intrarile strainilor in tara si cazarile la hotelurile din oras din acea perioada ca sa afli ca e un fals.
Atunci, in 15-16 decembrie, oamenii s-au agatat de micul moment de revolta starnit in fata bisericii lui László T?kés si l-au amplificat pas cu pas, cu speranta ca, poate, acum e momentul. In Romania ultimilor douazeci si cinci de ani n-a existat niciodata o dorinta atat de incrancenata si atat de unanima ca aceea de a distruge regimul ceausist. Si de a-i ucide (asta neaparat!) pe Nicolae si Elena Ceausescu. Daca scopul comun al celor peste douazeci de milioane de romani poate trece drept conspiratie, atunci da, Revolutia din Decembrie a fost rezultatul unei conspiratii colective. Dar ma intreb daca nu cumva aceste teorii ale conspiratiei, dincolo de iluzia de ordine pe care o ofera, nu au si alt rol: acela de a linisti constiintele celor care in acele zile din decembrie au stat ascunsi in case, s-au temut sa vorbeasca despre ceea ce se intampla la Timisoara ori la Bucuresti si au asteptat pasivi, ca niste suporteri discreti, rezultatul unei infruntari in care altii luptau in numele lor. Nu e o acuzatie – nu se astepta nimeni ca toti romanii sa renunte la instinctul de conservare si sa se ridice la lupta, riscandu-si viata pentru ceva nesigur –, ci o explicatie. Daca revolutia a fost rezultatul unei conspiratii internationale, atunci nu mai conteaza daca in decembrie am iesit sau nu in strada, ba chiar pare mai intelept sa fi stat la fereala: jocurile erau oricum facute si Gorbaciov sau Bush senior sau masonii tot l-ar fi dat jos pe Ceausescu.
Altfel, daca nu a fost asa, ar trebui sa ne punem niste intrebari delicate legate de propria noastra fiinta morala. Iar asta nu e intotdeauna cel mai intelept lucru.
Si-apoi acum, dupa atatia ani, parca nici nu mai conteaza asa de tare.
FOTO 2: Dinu Lazar