Oricat de rau-intentionat ar fi cineva sau oricat de intinsa i-ar fi ignoranta, a califica negativ Revolutia din 1989 este ceva ce depaseste marginile intelegerii si limitele tolerantei. Asta nu i-a impiedicat pe destui comentatori sa se refere in deriziune la ea. Sunt cei care au tremurat cateva zile dupa 22 decembrie 1989, activistii si securistii ascunsi strategic, pana sa treaca valul, si reaparuti, apoi, pentru a se reprofila ca oameni de afaceri, capitalisti construind capitalismul, politicieni facand politica tarii, jurnalisti predand lectii de democratie… Si totusi, si totusi, ei au tremurat cateva zile bune in decembrie 1989, iar tremuratul lor nu s-a datorat temperaturilor scazute, ci panicii ca va urma un proces al comunismului.
Se pune imediat intrebarea: daca acest proces ar fi fost derulat atunci, iar judecarea cuplului Ceausescu nu ar fi fost facuta in regim de urgenta, dupa o parodie de judecata, sub pretextul unor „teroristi“ aparuti oportun in cadru, ar fi aratat altfel societatea romaneasca? Raspunsul meu e da, fiindca substanta unei democratii si structura ei sunt indisociabil legate de respectul legilor – si cel mai odios criminal are dreptul la un proces.
Pana la urma, Romania tot a ajuns insa unde merita sa ajunga, fie si cu intarzierile datorate elementului reactionar, cum ar fi spus Lovinescu. Odata granitele deschise si barierele cazute, odata eliminata Cortina de Fier, tara noastra a intrat in Europa la care visase atat, si a intrat inca inainte de aderarea, formala, la Uniunea Europeana. Am redevenit europeni cu mult inainte de 2007, si am redevenit, pe cont propriu, de fiecare data cand am citit un ziar occidental cumparat de la tarabele unde pe vremuri se gaseau numai gazetele Partidului unic; si cu fiecare pagina de ziar romanesc liber intoarsa. Revolutia s-a actualizat si reactualizat in toate momentele noastre de libertate si de exersare fireasca a ei – asa cum, de cealalta parte, totalitarismul s-a reinsinuat in gesturile noastre scrasnit-autoritare, in convingerea ca dreptatea ne apartine in exclusivitate, in dorinta ca „adversarul“ sa taca ori sa dispara.
Altfel spus, o Revolutie nu este pentru mine numai un moment, iar o gandire totalitara nu se suprapune cu necesitate totalitarismului istoric. Nu spun, precum clasicii in domeniu, ca o Revolutie trebuie sa fie permanenta, dar sustin ca Revolutia din 1989 este aparata si ilustrata prin comportamentul public al fiecaruia, de un sfert de veac incoace, prin ceea ce a aparat si ceea ce a criticat ea sau el, prin raportarea continua a unei constiinte morale si cetatenesti la agenda actualitatii din ultimii douazeci si cinci de ani. In acesti ani nu mai putem da vina pe Ceausescu, pe Partid, pe Securitate pentru faptele si gesturile noastre. In acesti ani, suntem singurii responsabili pentru ele.
Este o sansa extraordinara a generatiei decreteilor ca momentul Decembrie 1989 a venit cand eram tineri absolventi de facultate, de liceu sau de scoala generala; dar este si o dificultate pe care trebuie sa o constientizam in gestionarea libertatii de care beneficiem de un sfert de secol. E o sansa pe care parintii nostri nu au avut-o si pe care bunicii au asteptat-o indelung, dramatic si tragic, cu gandul ca „vor veni americanii“. Astazi, cand americanii si occidentalii sunt mai prezenti la noi decat in Statele Unite si Occident, Revolutia din 1989 se face, iar si iar, cu fiecare secventa dintr-o realitate atat de familiara si cu fiecare hamburger consumat la McDonald’s, cu nasul in smartphone si cu wifi fara parola. Da, acolo, aici, peste tot este Revolutia din 1989, care a rupt sistemul totalitar, centralist, etatist si ceausist, si a facut sa se nasca, pentru generatia mea si pentru toate celelalte, o lume noua, cu vieti altfel.
In memoria celor care au murit in Decembrie 1989 putem aprinde o lumanare, nutrind in continuare speranta ca, pana la urma, responsabilii vor plati.