Pentru cine stia muzicalul lui Stephen Sondheim, povestea nu era vreo noutate, dar producatorul dorea ca filmul sa fie o surpriza absoluta, poate de aceea pana in 4 ianuarie facuse aproape 91 de milioane de dolari in America de Nord, debutand pe locul doi in box office (dupa Hobbitul: Batalia celor cinci ostiri) si devenind adaptarea dupa un muzical de pe Broadway cu cel mai mare succes la debut (pozitie ocupata anterior de Mamma Mia!). Pentru cine nu stia muzicalul I, filmul e o surpriza in primul rand pentru poveste: intersecteaza mai multe basme ale fratilor Grimm – Cenusareasa, Scufita Rosie, Jack si vrejul de fasole, respectiv Rapunzel, intr-o increngatura neortodoxa in care printul Cenusaresei flirteaza cu sotia brutarului din Scufita Rosie (iar in muzical chiar o seduce), iar Scufita Rosie, brutarul si sotia lui, vrajitoarea, Jack si mama lui traverseaza Padurea si un sir de intamplari care ii vor invata ca viata nu inseamna doar fericire pana la adanci batraneti, ci si greutati care trebuie depasite. Deci evident ca filmul, ca si muzicalul, nu e pentru copii. Iar Prince Charming, jucat de Chris Pine, are in film o scena de videoclip cantand intr-o cascada cu pieptul dezvelit si hainele mulate pe muschi.
Dovada ca la un moment dat am atipit (cel mai bine tot la cinema se doarme), filmul mi s-a parut nu doar amuzant, ci si relaxant. Are nerv, e bine jucat si cantat (coana mare, Meryl Streep, nu mai da falseturile din Mamma mia!), e intens montat, cu treceri rapide de la un personaj la altul (melodiile o cer) si e ingrijit ca scenografie si costume (aici tot coana mare se distinge, cu o superba rochie albastra de vrajitoare care, impreuna cu un machiaj si o lumina buna, o intinereste cu 20 de ani). Mi-au mai placut din film incorectitudinea lui politica, libertatea de a jongla cu clisee, dar de a nu distruge aerul de poveste, faptul ca Scufita Rosie arata ca o tocilara pe care iti vine s-o bati si l-am tolerat pana si pe Johnny Depp care de obicei mi-e antipatic.
Into the Woodsnu e un film care sa castige la Globurile de Aur, unde e nominalizat la trei categorii: cea mai buna comedie/muzical (nu poate bate The Grand Budapest Hotel), actrita rol principal comedie/muzical – Emily Blunt (care e ok, dar n-are sanse in fata lui Julianne Moore din Maps to the Stars), respectiv actrita rol secundar – Meryl Streep (iaaar?), dar e un film agreabil. E in aceeasi paradigma cu Chicago, pe care tot Rob Marshall l-a regizat – stralucitor si placut atunci cand il vezi, dar care te lasa cu mintea libera dupa ce iesi din sala. Pe durata embargoului pus de producator poate fi uitat cu usurinta.
In inima padurii/ Into the Woods, de Rob Marshall. Cu: Meryl Streep, Emily Blunt, James Corden, Anna Kendrick, Chris Pine, Tracey Ullman, Christine Baranski, Johnny Depp