„Mulțumesc Zeului că m-a făcut grec, nu barbar; bărbat, nu femeie...“   În pofida faptului că ei au născocit democrația și-au pus bazele civilizației europene, anticii elini care înălțau neobișnuitul imn de slavă ar fi azi condamnați de activiștii corecți politic. Cât despre […]
Oricât m-aș strădui să cern discurile bune dintre zeci, sute sau mii ieșite la iveală săptămânal, tot nu izbutesc să le menționez pe cele care transmit – chiar fulgurant – ceva esențial. Gânduri, sentimente, stări, emoții etc. – nu vă mai plictisesc, știți bine că muzica este și altceva decât o flușturatică […]
E greu să scrii despre un artist de top fără să împănezi textul cu banalități pre­tențioase. Impardonabil, și totuși inevitabil în decursul anilor de „între­ținut“ rubrica săptămânală, faptul îmi dă uneori senzația că pregătesc o mâncare obișnuită pentru gurmanzi excentrici. Atunci de ce mai scriu? […]
Bătrânii cântăreți de blues au în repertoriu câte o piesă ce conține întrebarea (uneori îi dă și titlul) Why I Sing the Blues? Răspunsul diferă, desigur, de la unul la altul, fiecare expli­cându-și revărsarea de năduf mai mult sau mai puțin atractiv, dar totdeauna justificat. În cele mai fericite […]
Prima dată când am ajuns la Timișoara, prin 1987 sau 1988, m-a încântat tot ce vedeam. Mi se părea complet altfel decât aici, în cloaca vala­hică, vorba Magis­trului din Cajvana, Luca Pițu. Surprins n-am fost. Povestirile unor cunoștințe care călătoriseră prin Banat, cu sau fără treburi, mă pre­veniseră […]
Când armele vorbesc, muzele tac. Și invers. Dictonul provenit de la străbunii noștri latini nu pare a fi înțeles de urmașii acelor ruși care se pro­clamau moștenitorii Imperiului Roman, zicându-și „A Treia Ro­mă“. (Istoria vă este cunoscută; dacă nu, căutați surse de infor­mare serioase, nu făcături […]
Titlul acesta poate induce în eroare, dat fiind că trimiterea la un altul, de tristă notorietate, este inevitabilă. Însă nu i-am rezistat! Polisemia lui e prea ispititoare ca să ratez a mă agăța de poale precum copilul de fusta mamei, fără să-i pese că mânuța lui mică, năclăită de dulceață, murdărește […]
Tizul și prietenul meu, Mitică al lui Didu din Ionești, zis Pașa, avea o vorbă pe care o trântea ca un diag­nostic sec atunci când – la întrunirile noastre din barul poreclit „Virtute“ – cineva lăuda prea mult vreo trupă cu un disc oarecare, vândut însă, prin cine știe ce miracol, în milioane de exemplare: […]