Fontana di Trevi prezintă deopotrivă un paradoxal asfințit al feminității și remiza corporali­tății, iar ambele procese se desfă­șoară sub reflectorul unui trecut inflamat. Gabriela Adameșteanu oferă spectacolul unei epoci în mai multe romane fără să apeleze la nimic sofisticat: nici strategii […]
Filmul, care va intra în producție în iunie, se concentrează, pare-se, numai asupra primelor succese ale lui Bowie, în perioada Ziggy Stardust. Rolul principal va fi interpretat de actorul Johnny Flynn, văzut până acum în Jersey Affair și Genius. Interesant, familia muzicianului nu a permis […]
S-ar putea să ți se pară un pic exagerat ce am spus, dar prin 2017 un turist german și ghidul său etiopian și-au încheiat definitiv călătoria pe Pământ aici, pentru ca în 2012 cinci europeni să aibă aceeași soartă, când alți doi au fost răpiți. În rest toate bune și frumoa­se, dar atenție la jila […]
Scumpe domnule Kamel Daoud, îmi aduc foarte bine aminte când am auzit numele dumneavoastră pentru prima oară. Se întâmpla foarte târziu, acum un an, într-o seară de iarnă în Madrid. Mi l-a spus un scriitor portughez, fratele unui alt mare scriitor portughez, Gonçalo M. Tavares. Îmi vorbea despre Cazul Meursault, […]