În rândurile care urmează, Dan Coman vorbește despre cea mai nouă dintre cărțile sale, aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată (Editura Polirom, 2019), dar și despre mode literare, visul american personal trăit în Iowa City, Bistrița, realitate, anii de studenție și, cum altfel, despre poezie.   SPAȚIUL […]
După douăzeci de ani de activitate, Camus se întoarce la primul său volum cu sentimentul că n-ai cum să te bucuri de tine însuți. Chiar dacă între timp el descoperă un drept fundamental, acela de a visa la singurătate ca și cum ar fi paradisul.   Fața și reversul apare în Algeria pe când […]
Epidemia de coronavirus venit din China, transformată în pandemie, are un efect considerabil și asupra lumii culturale. Peste tot în lume, premiere, spectacole, festivaluri sunt amânate din motive sanitare.   – Cântăreața italiană Gianna Nannini a ales să își susțină com­patrioții oferind un concert […]
V-am făcut un rezumat al știrilor despre cunoscutul și temutul virus, ca să vă faceți o idee de­spre unde a ajuns, în splendida ei evoluție, specia homo sapiens, neînfricată luptătoare cu pandemiile globale. Iată. – Un lituanian și-a închis so­ția în baie, de teamă că ea ar putea să aibă coronavirus. – […]
Cineva, care a avut impresia că scrisul în sine nu arde suficiente calorii, a hotărât că tot ce scriem, romane, articole, poezii, trebuie să poarte și un titlu. Ești dădăcit: un titlu puternic poate să salveze un text slab, un titlu bun poate să fie, el singur, responsabil de jumătate din vânzări. Apucă-te […]
Nu mă consider tocmai un om lipsit de păcate, dar tot m-am mirat zilele trecute, când m-am trezit sancționat de autoritatea mondială Facebook. Și-așa sunt destul de novice în manevrarea paginii de profil, așa că îmi scapă subtilitățile mecanismelor și politicilor din rețea. Intrasem acolo doar ca să anunț […]