Deși s-a scurs aproape un an de când a apărut Blackmore’s Night – Nature’s Light (2021, e.a.r.@music) (al unsprezecelea album de studio și primul după șase ani de la precedentul), m-am învrednicit să-i acord o neatentă și rapidă răsfoire într-un player de serviciu inter­nautic. De ce, nu-i greu de […]
Scriam săptămâna trecută despre o constatare mai veche, acutizată de pandemie, în privința comportamentului în sălile de spectacole. Cei care mergem în mod frecvent la teatru am remarcat în mod cert că unii dintre plătitorii de bilet nu prea sunt la curent cu regulile de conduită adecvată. Adică aceea care […]
Are 27 de ani și, pe 28 ianuarie, a debutat ca dirijor la pupitrul unei orchestre profesioniste. Cush, cum îi spun apropiații (pronunțat cuș, ca în cușcuș!), are 13 ani de vioară, cu recitaluri, concerte și premii la importante competiții naționale. A urmat însă Medicina la Iași, iar între timp s-a întors la […]
Se spune că violența intervine atunci când, în cadrul unei dispute, s-au consumat toate argumentele fără ca cineva să lase capul în jos, recunoscându-se învins. Despre consens nu are rost să vorbim, fiindcă eu nu cred în adevăruri aflate la mijloc. Acelea se numesc compromisuri. Eu vin cu adevărul meu, tu cu al […]