Istoria filmului maghiar a inceput in 1896, cand s-au proiectat in cafeneaua Hotelului Royal de la Budapesta filmele fratilor Lumiére, dupa care doi frati cu spirit pionieresc, Sziklai Arnold si Zsigmond au deschis portile primului cinematograf maghiar de pe Calea Andrássy, Ikonográf, unde se proiectau filme pentru public pe aparate Lumiére. Sub acest auspiciu am initiat aceasta serie de proiectii lunare, in cadrul carora vor fi prezentate cele mai reprezentative creatii cinematografice din fiecare deceniu (de la 1896 pana la 1989) din istoria cinematografiei maghiare.
Seria de proiectii debuteaza cu doua filme mute, Pana ce imbatranim (Mire megvénülünk – anul 1916) si Ultima noapte (Az utolsó éjszaka – din 1917) ce au fost restaurate si digitalizate in laboratoarele de film din Budapesta. Filmele vor fi acompaniate live la pian de Catalin Raducanu. Filmul Pana ce imbatranim (Mire megvénülünk) este prima adaptare cinematografica a romanului cu acelasi titlu al marelui romancier Jókai Mór, fiind povestea unei familii aristocrate din perioada revolutiei din 1848 si in perioada de reforma, ce a urmat revolutiei. Cel de-al doilea film, Ultima noapte (Az utolsó éjszaka) este o melodrama remarcabila a epocii filmului mut si a fost filmat la Cluj in studiourile de film Transylvania, in anul 1917, infiintate de Janovics Jeno, directorul Teatrului Maghiar din Cluj, promotorul artei cinematografice la inceputul secolului XX. In film, o artista de cabaret de mare succes, dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial, se intoarce in tara sa natala, dar nu-si mai gaseste familia si se angajeaza la teatrul din capitala unde este aplaudata in fiecare seara de un adorator secret.
Filmele vor fi proiectate in Sala Eforie a Cinematecii Romane, Arhiva Nationala de Filme (str. Eforie nr. 2). Proiectiile vor avea loc in fiecare luna, in a doua jumatate intr-o zi de joi. Prima proiectie va avea loc joi, 21 ianuarie, incepand cu ora 19.00. Filmele vor fi subtitrate in limba romana.
Mai multe informatii despre filme: www.ccu.ro.