Naționalul ieșean revine la Chișinău cu două spectacole care vor marca Ziua Mondială a Teatrului și Ziua Unirii Basarabiei cu România. Spectacolele se vor juca pe scena Sălii Mari a Teatrului Național „Mihai Eminescu“, în cadrul turneului anual ReUniuni Teatrale.
Sfatul Țării, recentă coproducție a celor două instituții teatrale din Iași și Chișinău, 27 martie, ora 18:00
Moartea unui comis-voiajor, 28 martie, ora 18:00
Sfatul Țării
text: Mariana Onceanu și Cristian Hadji-Culea
documentare: Ioana Bujoreanu
regie: Petru Hadârcă și Cristian Hadji-Culea
scenografie: Rodica Arghir
distribuție: Haruna Condurache, Anatol Durbală, Radu Ghilaș, Radu Homiceanu, Ion Mocanu, Oana Sandu, Andrei Sava, Valentin Zorilă, Mihai Zubcu
„Centenarul a oferit prilejul de a menține timp de un an pe agenda zilei subiectele de istorie. Acest spectacol s-a adunat și a fost inspirat din documentele, expozițiile, dezbaterile organizate cu acest prilej, dar și din atitudinile și reacțiile contemporanilor noștri față de istorie, cu toată gama manifestării acestora, de la admirație la scepticism. Textul, la care am avut fericita ocazie și onoare să lucrez împreună cu domnul regizor Cristian Hadji-Culea, încearcă să surprindă ambele perspective: și cea cronologic istorică, și pe cea a receptării evenimentelor de la 1918 cu ochiul zilei de astăzi.“ (Mariana Onceanu, jurnalist)
Moartea unui comis-voiajor
de Arthur Miller
regia: Claudiu Goga
scenografia: Lia Dogaru
video design: Lucian Matei
distribuția: Adi Carauleanu, Doina Deleanu, Cosmin Maxim, Ionuț Cornilă, Constantin Pușcașu, Horia Veriveș, Dumitru Năstrușnicu, Petronela Grigorescu, Andreea Boboc, Doru Aftanasiu, Livia Iorga, Irina Răduțu Codreanu, Brândușa Aciobăniței
Claudiu Goga: „Am ales acest text pentru că oferă o partitură extraordinară pentru actori şi spune o poveste foarte actuală pentru ceea ce se întâmplă în România, dar şi în lume în acest moment.“