Cele cinci cinematografe care vor fi inchise saptamina viitoare sint Galax Slobozia, Flacara Hunedoara, Cinema Tineretului Tulcea, Pacea Gherla si Dacia Resita, care vor avea usile inchise pina pe 30 aprilie, iar personalul va trece in somaj tehnic, cu 75% din salariu.
Pe linga acestea, vor fi inchise si salile mari din cadrul complexelor cinematografice Brasov si Bistrita, angajatii acestora urmind sa fie redistribuiti tot in cadrul RADEF.
„In situatia aceasta s-a ajuns din cauza ca sint prezentate doar filme in reluare, iar lumea nu mai este interesata sa vina la cinema. Din cauza ca nu au incasari, cinematografele cer bani de la RADEF pentru cheltuieli elementare, cheltuieli considerate nejustificate”, a declarat, pentru NewsIn, vicepresedintele Sindicatului Liber „Romania Film”, Henter Bela.
Potrivit Sindicatului Liber „Romania Film”, situatia a fost cauzata de cheltuielile efectuate de conducerea executiva a RADEF, pentru angajari nejustificate de personal, deplasari contraproductive in tara si in strainatate, infiintarea si ocuparea unor functii numai pentru cinematografele din Bucuresti, precum si pentru sedintele Consiliului de Administratie.
Saptamina trecuta, liderii Sindicatului Liber „Romania Film” au facut greva foamei in fata Ministerului Culturii, cerind demiterea directorului RADEF, Maxim Meca, si repunerea in functie a Mariei Bikfalvi, demisa din functia de administrator al cinematografului bucurestean Corso. Protestul a luat sfirsit joi, 22 ianuarie, prin semnarea unui protocol cu ministrul Culturii, Theodor Paleologu. Protocolul prevede schimbarea componentei Consiliului de Administratiei al RADEF, repunerea in functie a Mariei Bikfalvi si efectuarea unui audit financiar la RADEF.