Premiul „Natalia Gorbaniewska“ a fost creat in 2013, ca omagiu adus poetei si disidentei ruse Natalia Gorbaniewska, presedinta a juriul Premiului ANGELUS inca de la prima editie pana in 2013, anul decesului sau. Premiul se acorda in urma voturilor online ale cititorilor, iar in acest an Matei Brunul a intrunit cel mai mare numar de voturi.
Premiul Literar ANGELUS, cea mai importanta distinctie in domeniul creatiei de proza pentru un volum tradus in limba polona, a revenit in acest an volumului Mesopotamia al scriitorului ucrainean Serghei Jadan, publicat in 2014, la Editura Czarne.
Cei sapte finalisti ai editiei din acest an a Premiului ANGELUS au fost: Jacek Dehnel (Polonia), Drago Jancar (Slovenia), Andrzej Stasiuk (Polonia), Ziemowit Szczerek (Polonia), Olga Tokarczuk (Polonia), Lucian Dan Teodorovici (Romania) si Serhij Zadan (Ucraina).
In luna februarie 2015, Institutul Cultural Roman de la Varsovia a organizat, impreuna cu Editurile Amaltea/ATUT, promovarea in Polonia a volumului lui Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, printr-un amplu turneu al scriitorului roman. Intalnirile cu publicul pe tema acestei aparitii editoriale, cu participarea scriitorului si a traducatoarei Radoslawa Janowska-Lascar, au avut loc in cinci dintre cele mai mari orase poloneze – Varsovia, Cracovia, Wroclaw, Poznan si Gdansk.