Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, va avea loc între 4 și 8 septembrie. Tema celei de-a cincea ediții – The Network/ Rețeaua – marchează începutul unei noi faze a festivalului, prin integrarea filmelor din mai multe genuri, pentru diverse categorii de public, realizate de regizori de film, coregrafi, artiști vizuali, animatori și muzicieni, cât și prin inițierea unui laborator de dezvoltare de proiecte cinematografice dedicat scenariilor de mediu și lungmetraj care se află în prima fază de creație.
„Ne dorim să conectăm artiști, producători, selecționeri și jurnaliști care chestionează viitorul corpului, printr-o manifestare artistică în care hibridizarea devine un pilon important pentru inovație. Pe de altă parte, vrem să avem o perspectivă cât mai realistă la nivel internațional, în ceea ce privește mijloacele de producție ale unui film de dans, hot spot-urile creative și colaborările din interiorul comunității din care facem parte“, a declarat Simona Deaconescu, director artistic.
Festivalul își propune să creeze o platformă de dezvoltare pentru filmele care împing barierele cinemaului de artă, prin continuarea susținerii colaborării dintre regizori și coregrafi tineri din România, prin încurajarea lucrului în tandemuri creative, dar și prin dezvoltarea unui discurs cinematografic sincretic. Astfel, printre invitații BIDFF se vor afla selecționeri și directori de festivaluri, producători, specialiști din industria cinematografică și a coregrafiei.
BIDFF 2019 aduce scurtmetraje și proiecte cinematografice în dezvoltare, programate în secțiuni competiționale ce vor avea următoarele premii:
- Cel mai bun film internațional (1000 euro)
- Cel mai bun film românesc (500 euro)
- Cel mai bun musical (500 euro)
- premiul E X P A N D în valoare de 1000 de euro pentru cel mai bun proiect în dezvoltare
Filmul ce deschide BIDFF este o coproducție Suedia-Georgia-Franța din 2019, extrem de apreciată de critica de specialitate: And Then We Danced (al treilea film al regizorului suedez Levan Akin), un portret al unei societăți conservatoare ce are încă puterea de a-și îndepărta sau ignora cetățenii care nu urmează tradiția. Dansul georgian, exponent al virilității, e lumea în care regula de aur este supunerea. Ce se întâmplă când prima dragoste a unui adolescent se lovește de convingeri ce-i neagă dreptul la fericire?
Prezentat anul acesta în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, filmul lui Levan Akin a întâmpinat comentarii negative din Georgia, unde nu a rulat încă.
Vizualul celei de-a cincea ediții a BIDDF a fost realizat de artista Ioana Trușcă și ilustrează grafic tema The Network, reprezentând „un corp în mișcare, relația dintre părțile corpului, sau interacțiunea dintre mai multe corpuri, într-o compoziție de elemente tensionate. Alb negru, umbre în mișcare, câteva accente de culoare, totul amplificat prin reducerea ideii vizuale la componentele sale esențiale.”
BIDFF 2019 se va desfășura la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Național al Dansului București, LINOTIP – Centru Independent Coregrafic, dar și în spații neconvenționale, precum Fabrica Gastropub și Apollo 111.
Website: http://www.bidff.ro/
Facebook page: https://www.facebook.com/bucharestinternationaldancefilmfestival/
Facebook event: https://www.facebook.com/events/2242840455764962/
Instagram: https://www.instagram.com/bidff.ro/