- Desi aceasta este prima traducere a lui Cimpoesu in limba italiana, scriitorul este deja recunoscut in Peninsula
- In 2007, cartea sa a intrat in selectia oficiala pentru Premiul Strega, una dintre cele mai importante distinctii din Italia
Volumul lui Petru Cimpoesu, Simion Liftnicul, a aparut in traducere italiana la Alberto Castelvecchi Editore. Acesta a mai fost editat in Cehia, in 2007, iar editia suedeza este programata pentru 2010. Romanul a fost inclus in 2007 in colectia „Fiction Ltd” a Editurii Polirom.
Petru Cimpoesu este, de altfel, un scriitor deja recunoscut in spatiul italian. Acesta a fost inclus in 2007 in selecsia pentru Premiul Strega Europeo, una dintre cele mai prestigioase distinctii literare italiene.
Acelasi roman i-a adus scriitorului Premiul Magnesia Litera pe 2007 la doua secsiuni – Cartea Anului si Traduceri, acordat in Cehia. De altfel, a fost pentru prima oara cind un autor roman a cistigat Premiul Magnesia Litera. Editia italiana a lui Simion liftnicul a aparut in traducerea Liviei Claudia Bazu si poarta titlul Il Santo Nell’Ascensore.
„Simion Liftnicul istoriseste povestea Romaniei de azi, cu ranile si traumele sale“, precizeaza editorul italian. „Nascut in Romania, tradus si apreciat in multe tari, talentul narativ al lui Petru Cimpoesu il plaseaza in rindul marilor autori europeni contemporani. Exemplar prin combinatia de cotidian si grotesc pe care o propune, Cimpoesu este unul dintre cele mai importante puncte de reper din literatura romana, in sfirsit eliberata de cenzura“.
Lansarea Il Santo Nell’Ascensore va avea loc pe 19 mai, de la ora 18.00, la Milano, in libraria FNAC. Alaturi de traducatoare (Livia Claudia Bazu) si editor (Michela Carpi) vor prezenta criticul literar Al. Cistelecan si Monica Joita, director ad interim al IRCCU.
Petru Cimpoesu a fost invitat de Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia (IRCCU) pentru a participa in perioada 14-18 mai la Tirgul International de Carte de la Torino alaturi de alti cinci autori Polirom si Cartea Romaneasca: Ioana Nicolaie, Doina Rusti, Ana Maria Sandu, Filip Florian si Lucian Dan Teodorovici (pentru detalii, aici). IRCCU organizeaza in perioada tirgului doua ateliere de lucru pe tema 1989-2009: Confirmari si debuturi in literatura romana.
Mai multe detalii despre Petru Cimpoesu pe site-ul Editurii Polirom.