Directorul artistic al festivalului, regizorul Liviu Pancu, a declarat ca manifestarea, organizata de Fundatia Culturala „Scena”, Fundatia Culturala „Delta”, „Mammoth Stage” si Primaria Tirgu Mures, este structurata pe doua mari componente.
„In prima parte, in perioada 29 septembrie – 2 octombrie, MedievArtFest va fi un festival national al artelor medievale si se va axa pe conferinte, seminarii, expozitii de pictura, foto, expozitii muzeale, lansari de carte si vizionari de filme. In intervalul 3 – 5 octombrie, in Cetatea din Tirgu Mures vor fi organiate parade, turniruri cavaleresti, concerte de orga, teatru ambulant, teatru pentru copii, muzica si dansuri medievale, procesiuni, procese publice, carnaval nocturn, statuia gurmanzilor, taur la protap, degustari de vinuri, jocuri medievale, initieri in lupte medievale, scoli de dans medieval, tobosarii cetatii, schimbari de garda, cine cavaleresti, recitaluri de poezie religioasa”, a declarat Pancu.
Editia din acest an se deruleaza sub genericul „Obiceiuri si Cavaleri medievali”. La festival si-au anuntat participarea sapte ordine cavaleresti: Ordinul Cavalerilor din Tara Birsei – Brasov, Ordinul Cavalerilor Gladius Dei – Sibiu, Ordinul Basarabilor – Bucuresti, Ordinul Musatinilor – Bucuresti, Ordinul Cavalerilor Lup – Tirgu Mures, Ordinul Cavalerilor ArtGotici – Sibiu si Ordinul Csabafiak, care vor oferi un spectacol de exceptie.
Proiectul „MedievArtFest” va continua si in urmatorii ani, fiind stabilite deja temele: editia din 2009 se va intitula „Eroi si fapte medievale”, cea din 2010 – „Civilizatie si cultura medievala, constructie si lucrari”, editia 2011 – „Spatiul romanesc in perioada medievala”, iar cea din 2012 se va derula sub genericul „Europa medievala”, a mai spus Liviu Pancu. El a precizat ca din anul 2009 festivalul va deveni unul itinerant si se va desfasura in alte opt cetati din tara, care nu au fost stabilite deocamdata, cu baza la Tirgu Mures.
Luni, 29 septembrie 2008
Cladirea manutantei
15:00 – Vernisaj expozitie – „Crucea – Simbol de biruinta. Trecut, Prezent si Viitor” – Marcel Naste
Muzeul Judetean Mures
16:00 – Vernisaj expozitie de fotografie – Harta arheologica a Tirgu-Muresului
– Expozitie de bresle
– Istoria orasului Tirgu-Mures
Marti, 30 septembrie 2008
Teatrul Scena
12:00 – Seminar – „Simbol si simbolistica medievala” – Prof. Dr. Liviu Topuzu
13:00 – Seminar – „Antropologia – Muzica in Evul Mediu” – Mrd. Carmela Fola
14:00 – Seminar – „Omul sec. XXI si subconstientul medieval” – Prof. Dr. Berdj Asgian
Miercuri, 1 octombrie 2008
Teatrul Scena
12:00 – Conferinta – „Eroul din teatrul istoric si AntiEroul din teatrul contemporan” – Drd. Liviu Pancu
13:00 – Seminar – „Toma D’Aquino si psihologia” – Mrd. Claudia Toganel
16:00 – Seminar – „Tiganii – populatie tampon de cultura si obiceiuri” – Rudi Moca
17:00 – Lansare de carte – „Cavaleri medievali si destine” – Prof. Ecaterina Sasarean
18:00 – Conferinta – „Vremea Cetatilor Medievale” – Istoric Adrian Rusu (Cluj-Napoca)
Joi, 2 octombrie 2008
Teatrul Scena
12:00 – Conferinta – „Masca – mijloc de inspiratie in arta papusarilor medievali” – Prof. Dr. Oana Leahu
16:00 – Lansare carte – „Cavaleri si luptele medievale” – Andrei, Cavaler din Tara Barsei
Vineri, 3 octombrie 2008
Teatrul Scena
12:00 – Conferinta – „Muzica si arta in cetatile medievale” – Istoric Mihai Plamadeala
Bastionul Dogarilor
14:00 – Vernisaj expozitie „Medievalul intre Apus si Rasarit” – Andrei Damo
Conferinta – „Ordine cavaleresti medievale” – Prof. Ioana Bojan – Noua Acropola
19:30 – Teatru – Balint Vitez fohaszi (Trupa Tamacisza)
Teatrul Scena
15:00 – Vernisaj expozitie de arme – Ordinul Basarabilor si Musatinilor
Conferinta – „Simbolismul legendei cavalerilor mesei rotunde” – Prof. Lavinia Constantin
Piata Trandafirilor
18:30 – Deschiderea oficiala a festivalului
Piata Publica a Cetatii
19:00 – Deschiderea programului
19:30 – Concert – Cimpoierii din Transilvania (Hunedoara)
20:00 – Atelier experimental – Csabafiak (Gheorgheni)
21:00 – Teatru – Macbeth (UAT Tg. Mures)
22:00 – Concert – Odyssey (Suceava)
23:00 – Demonstratie – Ordinul Cavalerilor din Tara Barsei
24:00 – Animatie – Arderea vrajitoarei
Piata Cavalerilor
19:30 – Concert – Pontice (Bucuresti)
20:30 – Teatru – NeghiniTa(Teatrul Mihai Popescu, Targoviste)
21:30 – Concert – Nomen Est Omen (Bucuresti)
22:30 – Concert – Nagual (Oradea)
Piata Pelerinilor
19:30 – Concert – Vizi & Zsolt (Tg. Mures)
Animatie pe tot parcursul serii:
Procesiunea calugarilor
Initiere in arta dragostei la Pasarica Vesela
Schimbare de garda
Piata Mercenarilor
19:30 – Concert – Codex (Sf. Gheorghe)
20:30 – Turnir – Ordinul Cavalerilor Gladius Dei (Sibiu)
21:30 – Demonstratie – Ordinul Cavalerilor ArtGotici (Sibiu)
22:00 – Teatru – Farsa Jupanului Pathlein (Teatrul Scena Tg. Mures)
23:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor Gladius Dei (Sibiu)
Curtea cu Papusi
20:30 – Teatru de papusi – Ordinul Cavalerilor Basarabi (Bucuresti)
Curtea Comediantilor
Animatie pe tot parcursul zilei: trubaduri si menestreli
Curtea Micilor Cavaleri (Parc de joaca pentru copii)
Pe tot parcursul serii:
Elemente de scrimamedievala – Ordinul Basarabilor (Bucuresti)
Scoala de dans medieval – Ordinul Musatinilor (Radauati)
Scoala de tir cu arc englezesc – Ordinul Basarabilor (Bucuresti)
Garderoba regelui – inchiriere costume pentru copii
Curtea Gurmanzilor
19:00 – Atelier de gastronomie medievala – Ordinul Basarabilor (Bucuresti)
19:30 – Turnir – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
22:30 – Turnir – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
Tribunalul cetatii
23:30 – Procesul Vrajitoarei
Simbata, 4 octombrie 2008
Piata Publica
15:00 – Atelier experimental – Csabafiak (Gheorgheni)
16:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor Artgotici (Sibiu)
17:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor de Tara Barsei
18:00 – Concert – Pontice (Bucuresti)
19:00 – Atelier experimental – Csabafiak (Gheorgheni)
20:00 – Teatru – Macbeth (UAT Tg. Mures)
21:00 – Concert – Odyssey (Suceava)
22:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor de Tara Barsei
24:00 – Concurs de costume
Teatrul Scena
11:00 – Teatru – Alba ca Zapada (Teatrul Mihai Popescu Targoviste)
16:00 – Lansare de carte – „Povesti muritoare” – Mirela Gruita
Piata Cavalerilor
17:00 – Concert – Codex (Sf. Gheorghe)
19:00 – Concert – Nomen Est Omen (Bucuresti)
20:00 – Teatru – Neghinita (Teatrul Mihai Popescu Targoviste)
21:30 – Concert – Cimpoierii din Transilvania (Hunedoara)
Piata Pelerinilor
15:00 – Concert – Vizi & Zsolt (Tg. Mures)
Animatie pe tot parcursul zilei:
Procesiunea calugarilor
Initiere in arta dragostei la Pasarica Vesela
Schimbare de garda
Bastionul Macelarilor (Yorick Studio)
19:00 – Teatru – Gradina de Iarna(limba maghiara)
Piata Mercenarilor
17:00 – Teatru – Farsa Jupanului Pathlein (Teatrul Scena Tg. Mures)
18:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor Gladius Dei (Sibiu)
19:00 – Concert – Nagual (Oradea)
21:00 – Demonstratie – Ordinul Cavalerilor ArtGotici (Sibiu)
22:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor Gladius Dei (Sibiu)
Curtea cu papusi
11:00 – Teatru – Vasari Invitacio (Trupa Tamacisza)
14:00 – Teatru de papusi – Ordinul Cavalerilor Basarabi (Bucuresti)
Curtea Comediantilor
AnimaTie pe tot parcursul zilei: trubaduri si menestreli
Curtea Micilor Cavaleri (Parc de joaca pentru copii)
Pe tot parcursul zilei, panala ora 19:00:
Elemente de scrimamedievala– Ordinul Basarabilor (Bucuresti)
Scoalade dans medieval – Ordinul Musatinilor (RadauTi)
Scoalade tir cu arc englezesc – Ordinul Basarabilor (Bucuresti)
Garderoba regelui – inchiriere costume pentru copii
Curtea Gurmanzilor
Taur la protap
11:00 – Atelier de gastronomie medievala– Ordinul Basarabilor (Bucuresti)
16:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
19:30 – Turnir – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
Tribunalul cetatii
Animatie pe tot parcursul zilei: judecarea criminalilor
23:00 – intoarcerea la zei: ritualul incinerarii cavalerului ucis
23:30 – Deschiderea paradei costumelor
Sanctuarul reculegerii (biserica cetatii)
19:00 – Concert de orga– Tunde Molnar
Bastionul Portii
22:30 – Drumul stramosilor: ultimul drum al cavalerului ucis
Duminica, 5 octombrie 2008
Piata Publica
15:00 – Atelier experimental – Csabafiak (Gheorgheni)
17:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor Artgotici (Sibiu)
18:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor de Tara Barsei
19:00 – Atelier experimental – Csabafiak (Gheorgheni)
20:00 – Teatru – Macbeth (UAT Tg. Mures)
21:00 – Concert – Odyssey (Suceava)
22:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor de Tara Barsei
23:00 – Retragerea cu torte: ocolul cetatii
Bastionul Dogarilor
19:00 – Teatru – Balint Vitez fohaszi (Trupa Tamacisza)
Teatrul Scena
11:00 – Teatru – Albaca Zapada (Teatrul Mihai Popescu Targoviste)
Piata Cavalerilor
18:00 – Concert – Nomen Est Omen (Bucuresti)
19:00 – Concert – Pontice (Bucuresti)
20:00 – Teatru – NeghiniTa(Teatrul Mihai Popescu Targoviste)
21:00 – Concert – Cimpoierii din Transilvania (Hunedoara)
23:00 – Retragerea cu torTe: ocolul cetaTii
Piata Pelerinilor
17:00 – Concert – Vizi & Zsolt (Tg. Mures)
AnimaTie pe tot parcursul zilei:
Procesiunea calugarilor
IniTiere in arta dragostei la Pasarica Vesela
Schimbare de garda
Piata Mercenarilor
16:00 – Teatru – Farsa Jupanului Pathlein (Teatrul Scena Tg. Mures)
17:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor Gladius Dei (Sibiu)
18:00 – Concert – Nagual (Oradea)
19:00 – Concert – Codex (Sf. Gheorghe)
20:00 – DemonstraTie – Ordinul Cavalerilor ArtGotici (Sibiu)
21:00 – Turnir – Ordinul Cavalerilor Gladius Dei (Sibiu)
23:00 – Retragerea cu torte: ocolul cetatii
Curtea cu papusi
11:00 – Teatru – Vasari Invitacio (Trupa Tamacisza)
14:00 – Teatru de papusi – Ordinul Cavalerilor Basarabi (Bucuresti)
Curtea Comediantilor
Animatie pe tot parcursul zilei: trubaduri si menestreli
Curtea Micilor Cavaleri (Parc de joaca pentru copii)
Pe tot parcursul zilei, panala ora 19:00:
Elemente de scrimamedievala– Ordinul Basarabilor (Bucuresti)
Scoalade dans medieval – Ordinul Musatinilor (Radauti)
Scoalade tir cu arc englezesc – Ordinul Basarabilor (Bucuresti)
Garderoba regelui – inchiriere costume pentru copii
23:00 – Retragerea cu torte: ocolul cetatii
Curtea Gurmanzilor
Taur la protap
11:00 – Atelier de gastronomie medievala– Ordinul Basarabilor (Bucuresti)
16:30 – Turnir – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
20:30 – Turnir – Ordinul Cavalerilor de Hunedoara
23:00 – Retragerea cu torte: ocolul cetatii
Tribunalul cetatii
Animatie pe tot parcursul zilei: judecarea criminalilor
Sanctuarul reculegerii (Biserica Reformata)
11:00 – Recital de poezie religioasa– Trupa Tamacisza