Cei sapte cistigatori ai categoriilor cinematografie si televiziune, literatura, spectacol, muzica, lucrari de cercetare in domeniul artelor, arte vizuale si arhitectura sint Cristian Mungiu, Mircea Cartarescu, Alexandru Dabija, Cornel taranu, Viorel Cosma, Geta Bratescu si Livia Ciltia. Distinctiile au fost decernate de reprezentanti ai celor sapte jurii din competitie, in prezenta premierului Calin Popescu Tariceanu.
„Din punct de vedere financiar, sint cele mai consistente premii acordate vreodata de statul roman pentru recunoasterea excelentei in arta, fiecare inseama echivalentul in lei al sumei de 25.000 de euro. Mi-as dori sa devina o garantie a recunoasterii si a valoarii”, a declarat Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii si Cultelor, in deschiderea ceremoniei.
„Ii felicit pe laureatii care urmeaza sa primeasca premiile. Evenimentul este o reconfirmare a faptului ca Romania are oameni de mare talent, pe care trebuie sa-i promovam mult mai vizibil”, a declarat si premierul Tariceanu, precizind ca domeniul cultural este „factorul prin care putem sa ne prezentam cu demnitate ca natiune”. „Rolul artistilor este esential pentru a disipa confuziile dintre valori si non-valori. Cu siguranta mai avem multe de invatat de la reprezentantii mediului artistic”, a mai spus Calin Popescu Tariceanu, urind „multa inspiratie, recunoastere si mult succes” oamenilor de cultura si aspirantilor la aceste premii.
La categoria „Cinematografie si Televiziune”, cistigatorul Premiului National pentru Arte a fost regizorul Cristian Mungiu, recompensat pentru performanta filmului sau „4 luni, 3 saptamini si 2 zile”, care a adus Romaniei un Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes din 2007. Mungiu a fost singurul nominalizat la aceasta categorie a Premiilor Nationale pentru Arte. Premiul a fost decernat de academicianul Mihnea Gheorghiu, in absenta lui Cristian Mungiu, care participa in aceasta perioada la Festivalul de Film de la Cannes. Totusi, Mungiu a transmis invitatilor de la Ateneul Roman un mesaj inregistrat. „Cind m-am hotarit sa fac «4 luni, 3 saptamini si 2 zile», am sperat sa fac un film puternic, interesant, important pentru generatia mea, dar si interesant pentru cei de afara. Am reusit mai mult, ceva ce nu ne propuseseram. Foarte multa lume s-a bucurat de victoria de la Cannes din perspectiva romaneasca, a unor oameni care nu avusesera de ce sa fie mindri. Am recuperat un fel de demnitate pentru ei”.
La sectiunea „Literatura”, Premiul National pentru Arte i-a revenit scriitorului Mircea Cartarescu, pentru romanul „Orbitor. Aripa dreapta”. Cartarescu a concurat, la aceasta sectiune, cu Alexandra Ciocirlie („Si totusi, clasicii”), Nichita Danilov („Centura de castitate”), Mihai Dinu („Batrinul poet dintii”), Andrei Oisteanu („Religie, politica si mit”), Horia-Roman Patapievici („Despre idei si blocaje”) si Adrian Popescu („Dimineata in Forul Roman”).
Premiul a fost decernat de Gabriel Dimisianu. Dupa ce a fost aplaudat minute in sir, Mircea Cartarescu a refuzat sa vorbeasca despre acest roman, intrucit, „pentru scriitor, o carte deja scrisa nu spune mare lucru”. „Premiile nu te fac nici mai destept, nici mai inteligent, nici mai bogat, acestea din urma sint o exceptie”, a declarat el.
Si Alexandru Dabija s-a numarat printre cistigatorii unui Premiu National pentru Arte, la sectiunea „Spectacol”, el concurind cu alti cunoscuti regizori – Silviu Purcarete, Andrei Serban si Laszlo Bocsardi. Premiul i-a fost acordat regizorului de Marina Constantinescu: „Un om caruia teatrul romanesc ii datoreaza enorm”, a spus ea despre Dabija. „Fac fireasca reverenta catre Ministerul Culturii, care asaza recunoasterea publica neplimbindu-ma pe la manastiri si sperind ca nu-mi da gramada aia de bani intr-o sacosa de plastic”, a marturisit amuzat Alexandru Dabija, premiat pentru spectacolele „Ionescu – 5 piese scurte” (Teatrul Odeon), „Capra sau cine e Sylvia?” ( Teatrul ACT), „Nasul” (Teatrul National „Radu Stanca” din Sibiu), „OO!” (Teatrul Tineretului din Piatra Neamt), „Block Bach” (Teatrul Odeon) si „Pauza regelui” (spectacol radiofonic), toate regizate anul trecut.
Cornel Taranu a cistigat premiul la categoria „Muzica”, pentru opera „Oreste – Oedipe”, realizata dupa libretul lui Olivier Apert. Premiul i-a fost decernat de Vlad Ulpiu. „Trebuie sa exprim sentimentul meu de gratitudine pentru exceptionala initiativa a Ministerului Culturii de a initia aceste premii nationale, care probabil se exprima cel putin numeric din cele sapte muze ale Antichitatii (…) Ideea unor muze care sa-ti calauzeasca pasii tai de creator ramine actuala si astazi”, a declarat Taranu. „Oreste – Oedipe” a avut premiera in aprilie 2007 la Opera Romana din Cluj. Spectacolul, in regia lui Rares Trifan, a fost dirijat de Cornel Taranu.
La categoria „Lucrari de cercetare in domeniul artelor” a fost premiat Viorel Cosma, pentru lexiconul „Muzicieni din Romania” (volumul 9). Cosma, care a implinit de curind 85 de ani, a spus ca are „un sentiment de implinire profesionala”. „Este un premiu al orgoliilor spirituale, nicidecum o rasplata materiala”, a afirmat el, multumindu-i lui Dumnezeu ca i-a dat „atitea zile valoroase”.
Geta Bratescu a cistigat Premiul National pentru Arte la sectiunea „Arte vizuale”, pentru expozitia „Resurse”, vernisata anul trecut la Muzeul National de Arta Contemporana din Bucuresti. „Sint prea emotionata ca sa vorbesc. Sint o adepta a noutatii in arta, puterea expresiei e inepuizabila”, a spus Geta Bratescu.
De asemenea, Livia Ciltia a fost distinsa la editia din acest an a Premiilor Nationale pentru Arte, la sectiunea Arhitectura, pentru Ansamblul Parohial Ortodox „Sf. Nicolae” din Cimpina, judetul Prahova.