Marian Crisan mai povesteste despre intentia sa de a realiza un lungmetraj despre cintaretul de hip-hop Tudor Sisu, dar si despre necesitatea de a schimba modul de evaluare a proiectelor la concursul organizat de Centrul National al Cinematografiei. De asemenea, el considera ca un nou val cinematografic romanesc ar trebui, pentru a exista cu adevarat, sa aiba un manifest, asa cum s-a intimplat cu miscarea initiata de Lars Von Trier, Dogma 95.
Despre Cannes
Nu exista lobby romanesc la Cannes, nici lobby frantuzesc la Cannes. Nu exista lobby pentru filmul romanesc. Exista citiva oameni care lupta pentru asta, cum sint Dan Burlac, Ada Solomon, care lupta, dar lupta pentru regizori si pentru filmele de calitate. Nu lupta pentru Romania in general, pentru ca ar fi absurd. Nici acolo filmele nu sint apreciate pentru ca vin din Romania neaparat, ci pentru ca sint bune. Cele care sint bune sint apreciate, cele care nu trec de selectie nu sint apreciate. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne asteptam si la momente in care ca nu o sa fim acolo, deci implicit nu o sa cistigam nicun premiu. Nu e o regula ca din Romania vin filme bune. Mi s-a si spus. Oricum, a fost un an in care nu am avut filme in competitia oficiala. Nu am avut nici la Un Certain Regard. Am fost noi, a mai fost „Interior. Scara de bloc” la Cinefondation, care, intr-un fel, e un program al scolilor, si „Boogie” in Quinzaine. Putem sa ne asteptam si la un an mai slab sau la un an mai bun. E posibil orice. La Cannes, selectia nu tine cont de tara de nume. Ei pot sa aleaga asa cum simt. Si putem cistiga Palme d’Or in fiecare an timp de zece ani fara niciun complex sau sa cistigam din cind in cind, cu pauze. Evident, acum este un mare focus pe Romania, de la „Lazarescu” („Moartea domnului Lazarescu”, regia Cristi Puiu, n.r.) incoace. Practic, e un focus pe Romania, pentru ca acolo au fost filme care le-au placut si care s-au incadrat in ce voiau ei sa vada. E greu de stiut cine promoveaza filmul romanesc, dar la Cannes si in Franta, in general, lumea e foarte atenta la filmul romanesc. Poate mai atenta decit Romania la filmul romanesc.
Despre documentarul „Luni”, pe care il va prezenta la TIFF
Documentarul este facut in urma cu trei saptamini. De-abia l-am terminat si am zis sa il aratam undeva. E o zi din viata lui (Sisu – n.r.) acum. O zi banala pentru noi, o zi de luni, dar traita alaturi de el pare un pic mai periculoasa. In fiecare luni, Sisu trebuie sa se prezinte la sectia de politie sa semneze ca e in Bucuresti, ca e in regula. In ziua asta de luni, el dovedeste ca este pe calea cea buna. Am filmat practic o zi, cu niste mici adaugiri, dar asta fost ideea, sa il filmam de cind se trezeste pina cind se culca, fara interviuri, fara interventii regizorale mari. Pur si simplu am fost eu cu el si oamenii cu care se intilnea in locurile in care ajungea. Pe Sisu il stiu de cinci ani. El a fost inchis intre timp. Si cu Puya ma intilnesc. De fapt, cu Puya ma intilnesc mai des decit cu el, dar acum sintem amici. Traim in acelasi loc, in acelasi cartier, si oarecum am vrea sa spunem o poveste din zona aia. Cred ca o sa reusim sa punem la cale un lungmetraj care sa povesteasca despre ei si despre zona respectiva din interior si nu din afara.
Despre CNC
Eu am pierdult in CNC de patru ori. Nu am fost printre cei care neaparat au facut scandal. Evident, e o nemultumire, mai ales cind procentajul celor care pierd este de trei ori mai mare decit cel al caror cistiga. Exista nemultumire. Am fost nemultumit de mai multe ori, dar aceasta nemultumire trebuie rezolvata. Nu trebuie sa fie doar o cearta de o saptamina dupa concurs. Asa nu se rezolva nimic. Cred ca trebuie sa existe un grup de producatori care sa preseze Ministerul (Culturii, n.r.) sa inteleaga problemele regizorilor si ale producatorilor. Sa nu fie un concurs de forma si un concurs in care sa curga banii dintr-o parte in alta si rezultatul sa fie un Jeep, nu un film. Aici ar trebui sa fie mai multa constiinta din partea celor care dau banii si sa vada exact cui dau banii. Sa nu fie secret, sa se stie exact cine ce vrea sa faca. Sa fie public, sa se discute despre ce proiecte se fac. Nicaieri nu este niciun secret. Este un business in care o echipa, un producator si un regizor vor sa faca un film. Trebuie sa spuna de ce vor sa il faca si trebuie sa fie credibili cind spun asta. Regizorul cu scenaristul si cu producatorul trebuie sa aiba un plan pentru filmul lor. Ca este comercial sau ca este de arta, trebuie sa aiba un plan care sa fie pus la punct. Acum, proiectul este o chestie intr-un plic, undeva, lasat intr-un birou. Ar trebui sa fie deschis. Sa ne privim in ochi: „Uite, eu sint asta, vreau sa fac filmul asta”. Nu trebuie sa il fac neaparat in termenii calendaristici ficsi.
Speram ca in viitor va exista o bursa de scenarii care sa fie licitate de catre producatori in functie de calitatea lor. Sa fie o concurenta intre producatori pentru a achizitiona scenarii, pentru ca, fara scenarii bune, nu exista filme bune. Ar trebuie investit mai mult si in scenaristi. Scenariile trebuie sa fie facute film, nu doar sa fie un concurs de scenarii, scenaristul se bucura, dar filmul nu se mai face din diverse motive. Se pot rezolva repede lucrurile daca oamenii ar fi mai atenti si mai interesati. Evident, sint multe interse. Nu putem sa schimbam guverne.. noi facem filme.
Despre videoclipuri
Dupa ce am terminat scoala, ca toti studentii de la ATF, am observat ca e destul de greu sa incerci sa faci film. Depinde ce relatii ai sau cum esti promovat. Este destul de greu.. Intre timp, scriind si nereusind sa fac film, a trebuit sa iau o decizie sa vad cum pot sa ramin in Bucuresti. Am hotarit sa facem videoclip, pentru ca acolo erau bugete care puteau sa creasca. Am inceput sa facem videoclipuri si in paralel scriam si incercam sa facem filme. In paralel, scriam si am facut patru scurtmetraje. Am facut vreo 200 de videoclipuri.
In ultimii ani am refuzat destule, am inceput si sa obosim. Ne-am axat pe un anume fel de muzica. Am inceput sa fim si mai selectivi si ne-am dus spre muzica ce ne place… rock, hip-hop… Si oamenii cu care lucram sint mai rezonabili. Iti face placere sa stai cu ei citeva zile, 15-20 de zile, sa stai cu ei, sa bei o bere si sa nu fie o povara.
Despre „noul val” cinematografic romanesc
Ar trebui sa se faca un manifest. Cum a fost noul val german, sau Dogma. Acolo a fost foarte clar ce au vrut oamenii. A fost in ziar. Oamenii au facut un manifest si au zis ce vor sa faca. Eu nu am auzit sa se fi facut asta la noi. Am impresia ca exista doar filmele astea, niste regizori care le fac si asta e. E un nou curent. Daca ar exista un nou val, criticii ar trebui sa il „boteze” odata pentru totdeauna. Si sa fie acest manifest al criticilor, un articol intr-un ziar unde criticii sa spuna ce inseamna noul val romanesc, stitlistic vorbind. Pentru ca se vorbeste numai de succese. Nu se vorbeste de stil, de intentii… de ce inseamna, tehnic, noul val, ca regie, ca muzica. Daca s-ar aduna ei sau noi si ar pune pe hirtie toate astea, atunci ar exista un nou val romanesc.