Cuantune este o prezenta noua pe scena muzicala romaneasca ce aduce in prim-plan un sound nou, inedit si captivant, un melanj seducator de elemente jazz, soul, funk, electro, drum & bass si hip-hop.
Cuantune s-a nascut in primavara anului 2010 prin intilnirea a doi artisti indragostiti de muzica jazz, Elizabeth si Cruxfader, care impreuna au creat un stil cu totul aparte, fiind greu de incadrat intr-un singur gen muzical. Cruxfader si Elizabeth, cei doi compozitori si membri ai Cuantune, avind alaturi in show-urile live muzicieni precum Michael Acker (bas, contrabas), Andreas Aron (contrabas), Matt Smith (tobe), Jimmy Czerkesz (chitara) sau Mandela (flaut), aduc pe scena o imbinare neasteptata de sunete, care la o prima ascultare ar putea parea antagonice, dar care, in creatiile celor doi, se transforma in armonii melodioase ce confera o identitate aparte trupei.
Elizabeth, una dintre cele mai bune voci de jazz a noii generatii, provine dintr-o familie de muzicieni si a luat primele lectii de pian la virsta de 7 ani, apoi studiat canto-ul clasic, insa dragostea pentru muzica jazz a convins-o sa se dedice total acestui stil, in prezent studiind jazz-ul vocal.
Cruxfader a inceput sa compuna inca de la virsta de 13 ani, fascinat de beat-urile hip-hop. Din spatele laptop-ului, platanelor, mixerului si a clapei, a invatat singur teorie muzicala, experimentind ritmuri si sound-uri prin numeroase colaborari cu artisti din zona underground hip-hop si soul, atit din Romania, cit si din Irlanda, unde a locuit timp de 5 ani.
Single-ul Stand up on your feet (We're having a party), ce poate fi ascultat pe pagina oficiala a trupei Cuantune, este o demonstratie de creativitate, o compozitie sofisticata, ce speculeaza inteligent confluenta unor genuri musicale, ce la o prima ascultare ar putea parea contradictorii, dar care se remarca printr-un sound inedit, in care impletirea jazz-ului clasic cu beat-urile moderne ofera autenticitate intregii compozitii, atentia ascultatorului fiind captata, inca de la primele acorduri ale piesei, de ritmul subtil si elegant, usor melancolic, al intro-ului cu influente hip-hop/R'n'B, dinamica melodiei crescind apoi treptat pentru a face loc vocii inconfundabile a lui Elizabeth.
Evenimentul de la Iasi este organizat de Brain Events, in parteneriat cu Asociatia Compania FaPt – Fabrica de Arta si Productie Teatrala, cu sprijinul Primariei Municipiului Iasi, si face parte dintr-un program ce are ca obiective sustinerea formelor alternative si experimentale de teatru si arta contemporana; extinderea ideii de arta urbana, prin exploatarea spatiilor neconventionale; formarea unui public spectator-vizitator, precum si dezvoltarea unei dinamici artistice, axata pe schimburi si fluxuri culturale.
Biletele pot fi achizitionate in avans la pretul de 15 lei, de la Club Brain si magazinul U-man din Iulius Mall, iar in seara concertului, de la Baia Turceasca, la pretul de 20 lei.