Concerte pe Siret pornește cu dorința de a deveni un proiect anual, din ce în ce mai amplu ca ofertă culturală, spații de desfășurare, notorietate, tipuri de evenimente și își propune să atragă un public regional, național și din străinătate pentru o dezvoltare durabilă, bazată pe valorile și patrimoniul material și imaterial al întregii regiuni. Frumusețea naturii, diversitatea patrimoniului arhitectural, a tradițiilor din regiune pot sprijini dezvoltarea zonelor rurale și plasarea acestora pe harta turistică, economică și culturală a României.
„Fundația Pro Patrimonio a observat faptul că pandemia și evenimentele din Ucraina, au modificat și modifică în continuare calitatea vieții pe malul stâng al Siretului superior. Un ecosistem valoros generat de valea Siretului cu lacurile și luncile sale și un peisaj cultural remarcabil format din ansambluri de clădiri istorice, conace, păduri va trebui redescoperit, reevaluat și întreținut prin acțiunile comunităților și în interesul lor.
Concertele pe Siret s-au născut ca parte a acestui efort care va fi conștientizat în timp. În acest fel valorile acestei zone geografice cu personalitățile cunoscute care s-au remarcat în ultimele secole, vor putea fi valorificate concret în viitor (Enescu, Iorga, Eminescu, Luchian).
Concertele pe Siret nu conțin numai componenta muzical-concertistică, ci și o componentă de educație în muzică, studiul sunetului și meșteșuguri tradiționale și de asemenea o prezentare a peisajului arhitectural din vecinătatea Văii Siretului. Muzica poate fi un element coagulant, împreună cu peisajul cultural, care este un concept important pe care România încearcă să-l dezvolte în toate politicile pentru patrimoniu. Muzica, arhitectura și peisajul cultural încep să lege un teritoriu în care comunitățile și populația devin actori efectivi.
Alături de Asociația Maria, Cai de Vis și Societatea Internațională «George Enescu», Viena, și din ce în ce mai multe organizații interesate, am decis ca ediția a II-a să aibă loc în cele trei locuri deja cunoscute: Mihăileni, Vârfu Câmpului și Călinești, dar în viitor să poată genera pe aceleași principii noi locuri implicate în clădiri istorice cu potențial, de exemplu conacul Capri, de la Brăești.
Aici, orice vizitator va avea experiența unui contact cu arhitectura și ambianța de secol XIX precum și problemele pe care le presupune adaptarea unui asemenea ansamblu la cerințele vieții actuale”, a declarat Șerban Sturdza, președintele Fundației Pro Patrimonio.
„În ediția din acest an a Concertelor pe Siret tinerii sunt atât principalii protagoniști, cât și dedicatarii evenimentelor muzicale centrate în jurul Mihăilenilor lui Enescu, târgul care conservă atâtea amintiri și momente prețioase, chiar decisive, pentru destinul compozitorului.
Inițiat de Fundația Pro Patrimonio, Asociația Maria, Cai de Vis și Societatea Internațională «George Enescu» Viena, proiectul Concerte pe Siret îmbină acțiunile cultural-educative, unde muzicii îi revine rolul principal, cu cele de salvare a patrimoniului. Scopul evenimentelor este revitalizarea acestei regiuni prin atragerea și implicarea comunităților locale, pornind de la conștientizarea potențialului extrem de complex și divers al acestor locuri.
Evenimentele muzicale vor debuta cu un curs de măiestrie dedicat tinerilor pianiști, elevi ai colegiilor de muzică din Botoșani, Iași, București, Piatra-Neamț, Bacău, care va avea loc la Casa Enescu din Mihăileni în săptămâna 18-24 iulie și se va încheia cu concertul participanților din seara de 24 iulie. Masterclassul se va desfășura pe parcursul a 8-9 ore de cursuri zilnice, fiecare elev pianist beneficiind în fiecare zi de o oră de curs individual.
Vor urma cele două concerte ale Orchestrei de Tineret a Iașului, dirijată de Virgil Popa, cu soliștii Eliza Solomon (soprană), Radu Cotoman și Bogdan Lazăr (vioară) și Smaranda Iftime (violoncel), în 25 iulie la Casa Enescu din Mihăileni și în 26 iulie la Conacul Miclescu din Călinești, iar în 27 iulie recitalul cameral cu Răzvan Suma (violoncel) și Cristina Mihart (pian) la Conacul Moruzi din Vârfu Câmpului.
Ne dorim ca evenimentele să se bucure de un public cât mai numeros și curios, sperând că vom convinge noi susținători și donatori, mulțumindu-le totodată sponsorilor și partenerilor care au înțeles importanța desfășurării acestor acțiuni cultural-educative într-un spațiu cu valențe unice în peisajul românesc și nu numai”, ne-a spus pianista Raluca Știrbăț, președinte a Societății Internaționale „George Enescu”, Viena.
Mai multe detalii despre inițiatorii proiectului se pot găsi la linkurile:
https://www.propatrimonio.org/
https://batemfierullaconac.ro/
https://www.facebook.com/caidevis/
18-24 iulie, Casa Enescu, Mihăileni
Curs de măiestrie susținut de pianista Raluca Știrbăț
24 iulie, Casa Enescu, Mihăileni, ora 18:30
Concertul tinerilor pianiști participanți la Masterclass,
elevi ai colegiilor și liceelor de muzică din
Iași, București, Botoșani, Bacău, Piatra-Neamț
Intrare liberă.
25 iulie, Casa Enescu, Mihăileni, ora 18:30
Concertul Orchestrei de Tineret a Iașului
Dirijor: Virgil Popa
Soliști: Eliza Solomon (soprană), Radu Cotoman și Bogdan Lazăr (vioară), Smaranda Iftime (violoncel)
În program lucrări de: Bach, Vivaldi, Händel, Albinoni, Ceaikovski, Puccini, Delibes, Turina, Porumbescu, Enescu, Dimitrescu.
Intrare liberă.
Casa lui George Enescu din Mihăileni, județul Botoșani, monument istoric aflat în proprietatea Fundației Pro Patrimonio, a fost salvată de la colaps și a trecut printr-un proces de restaurare timp de șapte ani. Pe cât de mică, pe atât de interesantă, ea reprezintă un martor palpabil al modului de viață pentru o familie intelectuală a secolului XIX. Tocmai de aceea, Casa Enescu, poate deveni un subiect de cercetare experimentală cu scop precis: care era confortul standard de viață în mediul rural pentru familiile cu potențial intelectual și dorință de dezvoltare?
Este locul în care compozitorul și-a petrecut perioade ale copilăriei și maturității, definitivând multe din capodoperele sale. A fost ultimul loc pe care l-a vizitat înainte de a părăsi țara definitiv în septembrie 1946. Casa a aparținut mamei lui George Enescu, Maria Cosmovici, și a fost construită de părinții acesteia, cel mai probabil pe la mijlocul secolului XIX. În prezent, casa este redată comunității locale sub forma unui centru cultural și de educație. În 2020 s-au finalizat lucrările de restaurare, moment marcat și prin inaugurarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte ale Fundației Pro Patrimonio, „Academia de muzică și studiul sunetului”.
26 iulie, Conacul Miclescu, Călinești, ora 19:00
Concertul Orchestrei de Tineret a Iașului
Dirijor: Virgil Popa
Soliști: Eliza Solomon (soprană), Radu Cotoman și Bogdan Lazăr (vioară), Smaranda Iftime (violoncel)
În program lucrări de: Bach, Vivaldi, Händel, Albinoni, Ceaikovski, Puccini, Delibes, Turina, Porumbescu, Enescu, Dimitrescu.
Intrare liberă.
Ansamblul Miclescu de la Călinești reprezintă, în acest moment, unul dintre cele mai autentice conace restaurate în România. Ansamblul conacului și anexelor sale, inclusiv biserica Sf. Nicolae, au fost construite în etape între secolele XVII și XIX și reprezintă pentru epoca respectivă un model de relaționare cu comunitatea locală. Arhitectura conacului este de factură neoclasică și reprezintă un martor al acestui curent puternic influențat de același stil practicat în Polonia și Rusia.
Conacul a reprezentat un model de fermă agricolă modernă, fiind totodată unul dintre conacele reprezentative din România în perioada interbelică, când aici a fost unul dintre locurile predilecte de întâlnire ale protipendadei românești. Naționalizat și distrus după venirea comunismului, conacul a fost recuperat de descendentul direct, Radu Miclescu, și restaurat cu grijă și devotament. Timp de 15 ani, Conacul Miclescu a devenit un spațiu artistic unic, o fermă agricolă de succes, un șantier de restaurare cu caracter educațional, un loc primitor după inaugurarea sa pentru intelectuali, artiști, jurnaliști și oameni politici ai modernității. Amprenta socială și filantropică a familiei Miclescu s-a extins și către biserica de lemn din satul Cervicești care a fost restaurată și, în general, asupra comunității locale, pentru care a creat locuri de muncă și a oferit ajutoare sub diverse forme.
27 iulie, Conacul Moruzi, Vârfu Câmpului, ora 19:00
Recital cameral
Răzvan Suma (violoncel) și Cristina Mihart (pian)
În program lucrări de: Bach, Elgar, Rahmaninov, Fauré, Enescu, Piazzola.
Intrare pe bază de invitație.
Conacul Moruzi, din Vârfu Câmpului, construit în secolul XIX în stil neoclasic, pe malul râului Siret, se află într-un parc inconfundabil datorită stejarilor seculari și vegetației care se dezvoltă în pantă până la malul râului.
Frumusețea locului este una cu totul aparte și poate crea un cadru scenografic unic pentru evenimente culturale: concerte, ateliere, conferințe.
Toate activitățile au loc în aer liber.