Moartea taraneasca avea o vizibilitate extrema. Drumul dintre casa si cimitir figura calatoria invizibila dintre lumi, iar cimitirul, in mod ideal, trebuia sa fie satul de dincolo. Dupa o perioada in care serviciile funebre extrafamiliale pareau sa diminueze importanta vazului in funeralii, vizibilul revine atotcuceritor. Din aceasta perspectiva, „priveghiurile online” organizate in citeva retele sociale pot fi citite si ca prime semne ale unui soi de resocializare, de readucere a mortii in comunitate.
Dar nu despre o comunitate traditionala mai e vorba acum, ci despre o societate virtuala. Probabil tinerii indragostiti care viseaza, cum stiti, sa moara impreuna tinindu-se de mina isi spun acum: vrei sa murim on line? Exista deja nasteri filmate si transmise in direct. Vom ajunge sa vedem agonia si moartea transmise in direct?