Totodata, Cristi Puiu a declarat ca „Aurora” este o poveste despre „cum se intimpla sa ucizi in interiorul familiei, de ce ajunge un om sa ucida in interiorul familiei si ce stim noi despre chestia asta”. Bugetul total al filmului este de aproximativ 1,5 milioane euro, urmind sa aiba trei sau patru coproducatori.
Pe de alta parte, Cristi Puiu a declarat ca „Hrana pentru pestii mici” este un film „inchis”, el, ca regizor, nefiind dispus sa il mai faca vreodata, dar ca exita posibilitatea de a vinde scenariul, daca vor exista oameni interesati. Filmul a obtinut finantare la concursul din 2005 al Centrului National al Cinematografiei (CNC), in valoare de 900.000 de lei noi.
Cristi Puiu mai vorbeste in interviu despre Centrul National al Cinematografiei, despre strategia din domeniul cinematografiei si despre premiile obtinute de filmele romanesti.
Regizorul a inscris la concursul CNC desfasurat in perioada octombrie-decembrie 2006 doua proiecte pentru a obtine credite de dezvoltare, dar nici unul dintre acestea nu a trecut de selectia comisiei. Potrivit rezultatelor afisate pe site-ul CNC, cele doua proiecte de dezvoltare, intitulate provizoriu „Dupa blocuri” si „Tanti Geta”, au primit notele 5.75, respectiv 5.50. Atunci, regizorul premiat la Cannes a anuntat, intr-o conferinta de presa, ca nu va mai participa la concursul de proiecte organizat de Centrul National al Cinematografiei atit timp cit „deciziile sint luate la intimplare” si ca va renunta la creditul primit in 2005 pentru proiectul „Hrana pentru pestii mici”.
Iata citeva declaratii din interviul acordat Mediafax:
Despre „Aurora”
„Aurora” e terminat. Este o poveste despre inadecvare. Vine dintr-o pulsiune foarte intima a mea, in momentul in care cresteam, eram in liceu, clasa a IX-a, a X-a, si descopeream autorii care au devenit modele pentru mine, Camus, Sabato, Kafka, Dostoievski. Vine oarecum din povestile, discursul si filosofia lor. S-au asezat, m-au modificat si s-au sedimentat acolo. Peste aceste sedimente au trecut tot felul de alte experiente de-ale mele, experiente pe care le-am avut de-a lungul acestor ani. E foarte greu de spus cum incep lucrurile, cum incepe sa te intereseze o poveste. Povestea care m-a interesat pe mine era cum se intimpla sa ucizi in interiorul familiei, de ce ajunge un om sa ucida in interiorul familiei si ce stim noi despre chestia asta. Spun familie intelegind prin asta, de fapt, si cercul de cunoscuti, apropiati.
Apoi am inceput o cercetare la Politie: cele mai multe crime care au loc in Bucuresti sint crime care au loc in interiorul cercului de apropiati. Si asta m-a frapat. Bine, este si toata chestia asta cu redescoperirea lui Rene Girard si, incet-incet, a aparut acest interes: in ce fel se poate spune o poveste despre crima.
Am tradus scenariul in engleza si franceza. L-am trimis deja unor producatori francezi. Trebuie sa revizuiesc traducerea in engleza si sa il trimit si la producatori germani si cine mai e interesat. Mai sint unii din Irlanda, dar ce e important pe continent in materie de coproductie de cinema sint Franta si Germania. De cele mai multe ori, Franta si Germania. Noi avem deja un coproducator din Elvetia.
Despre CNC
Nu stiu daca voi concura la CNC. M-au mai intrebat foarte multi. Nu stiu inca, data fiind relatia pe care o am cu CNC-ul, adica nu cu CNC-ul ca institutie, ci cu presedintele-director general, domnul Serbanescu. Felul in care s-a comportat acum doi ani, felul in care a tratat criza aceea, pentru ca acela a fost un moment de criza, in care au fost calcate in picioare absolut orice fel de chestiuni legate de deontologia profesionala in materie de judecat proiecte de film, felul in care a reactionat atunci pe mine m-a tinut la distanta. Deci nu pot avea o relatie de colegialitate, presupunind ca ne-am putea numi colegi pentru ca lucram amindoi in domeniul cinematografiei. Institutia asta a CNC-ului incearca sa-si faca treaba; citeodata reuseste, citeodata nu.
Am stat doi ani pe bara, m-am uitat la tot spectacolul asta si imi zic: daca CNC-ul nu se schimba si daca practica nu se schimba, daca oamenii nu-i amendeaza si accepta lipsa de moralitate si de integritate, atunci nu imi ramine decit sa zic bine, atunci ma schimb eu, devin imoral si subscriu la aceasta practica imorala. Eu nu vreau sa fiu erou, nu mi-am propus sa fiu erou. Gestul pe care l-am facut a fost indreptat exact in directia schimbarii. Este o chestie de mentalitate. Tu crezi ca, daca se schimba sistemul de finantare, practica asta „pe sub masa”, pe sub mina, nu continua? Romanul este foarte inventiv. Tu poti sa ii pui o multime de obstacole si de piedici, el va gasi varianta, formula prin care sa fenteze sistemul. Nu despre asta e vorba. Este vorba despre responsabilitate si dragoste de film, interes pentru film si gust si inteligenta manageriala. E vorba despre niste calitati pe care greu le gasesti intr-un singur om.
Oamenii discuta pe la colturi si prin bodegi despre chestia asta, dar in momentul in care apar in public, tac. De ce tac? De ce le e frica? Iti spun eu: le e frica de propria lor mediocritate. Pentru ca, daca CNC-ul ar functiona corect, atunci ar exista sansa ca ei sa nu mai puna mina pe bani, mediocri fiind. Si e pacat ca oamenii din tinara generatie, oameni care au facut dovada profesionalismului lor, nu taie raul din radacina. Mingea este in terenul nostru si noi sintem in situatia de a vorbi pe sleau si de a spune exact cum stau lucrurile.
Despre cinematografia romaneasca
S-au mai schimbat lucrurile la CNC. S-au schimbat substantial in momentul in care Mungiu a luat Palme d’Or-ul la Cannes. Pentru ca atunci, dintr-o data, oamenii astia si-au zis: „Domne, stai putin ca poate regizorii astia din noul val nu sint chiar asa de incompetenti”. Atunci si-au schimbat putin perspectiva si nu mai iau decizii brutale, cel putin in ultima vreme. Adica, asa imi pare. Sper sa fie asa. Pentru ca nu te poti lua doar dupa unul-doua concursuri de proiecte. E delicata povestea. Iar ceea ce fac Mungiu si Giurgiu cred ca este un lucru bun, cred ca e nevoie de oameni care sa intervina asa, cred ca e nevoie de administratori. Ei au niste competente in materie de politica, de diplomatie, pe care eu nu le am.
Mie mi se pare ca lucrurile stau prost in Romania in materie de cinema pentru ca nu exista oameni care sa fie cu adevarat indragostiti de cinema, oameni in pozitii de decizie. Exista, insa, in Romania oameni care sint indragostiti de banii statului si iau bani de la stat si fac niste filme de toata jena. Pe acesti oameni nimeni nu ii trage la raspundere, iar in sesiunile urmatoare se prezinta cu noi si noi proiecte si sint foarte multe filme pe care noi nu le vedem pe piata si care sint facute cu banii statului si nimeni nu e responsabil de chestia asta, iar lucrurile continua sa stea asa.
Despre critica de film
Oamenii se raporteaza la premii, iar asta este o dovada de provincialism. In Romania nu exista specialisti in materie de cinema. Exisa vreo doi-trei oameni efectiv preocupati de cinema si indragostiti de cinema, iar aparatul critic, tot ce reprezinta critica de film, este foarte jos. Se practica atacul la persoana in articole de critica de film. Este inadmisibil. Adica, e grav, e trist. Slava Domnului, esti liber sa nu citesti. Si te tii la adapost. Dar e pacat. Stii de ce? Pentru ca regizorii romani, atunci cind au premiera in tara, nu intra asa cu inima strinsa la propriul lor film, cu inima strinsa la gindul ca „in sala se afla criticul ala pe care eu il respect”. Nu exista asa ceva in Romania. Nu exista! Si este nasol, pentru ca tu, care faci film, ai nevoie de critici. Eu m-am format asa. Eu am facut pictura. Pentru mine au fost foarte importante lucrarile de critica si istoria artei. E un lucru esential. Dar, sigur, sintem in tranzitie.
Despre public
Este o relatie amoroasa care se intimpla acolo. Iar relatia asta amoroasa pe care tu, autor de film, o ai cu spectatorul acela ideal pe care il ai in minte, relatia asta intermediata de film, este o relatie amoroasa. Nu exista sa faci film pentru toti spectatorii. Nu exista asa ceva. Cine spune chestia asta minte. Crede-ma. Nu exista autor care sa scrie pentru popor. Decit autorii prosti, bineinteles, care scriu niste prostii. Iar, la capitolul asta, exceleaza politicienii. Ei scriu pentru popor, pentru masa asta informa, fara identitate, care nici macar nu exista, este o fictiune. Tu faci film pentru spectatorul ideal, iar acest spectator ideal se gaseste tot in mintea ta. Punct.