Cristina Hermeziu recomandă volumul Viața pe Facebook. Dau like, deci exist, apărut de curând la Editura Polirom, sub coordonarea sa.
Volum coordonat de Cristina Hermeziu
Prefață de Daniel Condurache
Ilustraţii de Tudor Banuş şi Dan Perjovschi
Volumul cuprinde texte semnate de: Horia Ghibuţiu • Andrei Crăciun • Veronica D. Niculescu • Norman Manea • Mariana Codruţ • Adina Popescu • Ana Barton • Răzvan Petrescu • Roxana Rugină • Robert Șerban • Irina Teodorescu • Lavinia Bălulescu • Lucian Mîndruţă • Cristian Florea • Cornel-Florin Moraru • Doru Căstăian • Ioana Avădani • Ioana Pelehatăi • Alexandru Lăzescu • Mihai Copăceanu • Bogdan Creţu •Alina Pavelescu • Tudorel Urian • Daniel Condurache
„Viața pe Facebook. Dau like, deci exist nu e un manual de utilizare a rețelelor de socializare, ci un posibil catalog de relații «exemplare» cu Facebook-ul în «corpor(e)alitatea» sa. Cartea propune o încercare de ieșire din mediu (din apă – la mal), într-un moment simbolic când, pe axa istoriei noilor tehnologii, încă dialoghează mai multe generații, ultimii moștenitori ai Galaxiei Guttenberg și primii digital natives. Autorii textelor analizează fenomenul rețelelor sociale potrivit sensibilității și expertizei proprii, cu deplină libertate în alegerea unghiului de abordare.“ (Cristina Hermeziu)
Cristina Hermeziu este jurnalistă. S-a născut în 1971, la Iaşi. Doctor în filologie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, în 2004, a fost realizatoare de emisiuni la TVR Iaşi timp de zece ani. În 2005 se stabileşte în Franţa, unde urmează studii postdoctorale la Université Paris II şi Institut Français de Presse. Publică articole în „Evenimentul zilei“, „Adevărul“, „Scriptor“ şi „Dilema veche“. În Franţa semnează articole în „Le Magazine Littéraire“, „La Lettre“, „ActuaLitté“, „Hermès“. A publicat Revoluţia din depărtare (Editura Curtea Veche, 2011), cuprinzând 30 de mărturii ale românilor plecaţi din ţară după 1989, Parisul nu crede în lacrimi (versuri, Editura Junimea, 2016, Premiul Opera Prima la Festivalul internaţional de literatură „Tudor Arghezi“) şi Vedere din Turnul Eiffel (publicistică, Editura Junimea, 2017). Al doilea volum de versuri, Între timp îţi vezi de viaţa ta, este în curs de apariţie la Editura Junimea.