Cum ar fi dacă doctorii și asistenții sociali ar prescrie artă? Aceasta este întrebarea pe care o explorează cea de-a șasea ediție a Culture and Well-being Forum, organizat de Centrul Cultural Clujean. Evenimentul reunește profesioniști naționali și internaționali din domeniile culturii, sănătății și politicilor publice pentru a explora cum pot prescripțiile socio-culturale crea o legătură între artă și sănătate. Forumul din 2024 va avea loc în Cluj-Napoca, între 27-28 octombrie, și va explora conceptul de prescripții socio-culturale ca o practică inovatoare prin care medici și asistenți sociali pot recomanda participarea la activități culturale pentru îmbunătățirea stării de sănătate. Experții vor analiza și modul în care arta și cultura pot deveni parte integrantă a strategiilor de sănătate publică.
Forumul va aduce laolaltă specialiști care vor împărtăși experiențe și strategii inovatoare privind arta și sănătatea, precum Kornelia Kiss, director pentru cercetare și dezvoltare în cadrul rețelei Culture Action Europe, Ameer Shaheed, reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății, Bogdan Simion, președintele Consiliului Economic și Social și Katy Geertsen, co-fondatoarea Arts for Health Austria. Temele abordate includ implementarea acestor prescripții în România, exemple de succes din alte țări europene și colaborarea între operatorii culturali și profesioniștii din domeniul sănătății, tineretului, educației și protecției sociale.
Unul din punctele importante de pe agenda Forumului este prezentarea rezultatelor studiului privind „Oportunitatea dezvoltării și punerii în practică a unui mecanism de prescripții socio-culturale în România”, inițiat de Consiliul Economic și Social. Plecând de la acest studiu, discuțiile din cadrul Forumului vor aborda modul în care un astfel de sistem ar putea fi implementat în România.
Mai multe detalii despre agendă și înscrieri, aici.
Ce sunt prescripțiile socio-culturale?
Prescripțiile socio-culturale reprezintă un concept inovator implementat deja în țări precum Marea Britanie, Letonia, Danemarca și Grecia, prin care medicii, educatorii și asistenții sociali pot recomanda participarea la activități culturale – precum dans, teatru sau vizite la muzee – ca mecanism de sprijin psiho-social complementar tratamentului medical. Acestea sunt parte dintr-o strategie mai largă de promovare a sănătății publice, bazată pe implicarea activă a individului în activități care favorizează conexiunile sociale, reducerea stresului și dezvoltarea abilităților personale.
Înscriere și participare
Forumul este deschis pentru profesioniști din domeniile culturii, sănătății, tineretului, asistenței sociale și educației, dar și pentru publicul larg interesat de impactul artei asupra sănătății și bunăstării. Participarea la dezbateri este gratuită, iar înscrierile se pot face online până pe 27 octombrie 2024, aici.
Despre Centrul Cultural Clujean
Centrul Cultural Clujean este o organizație non-guvernamentală de cultură și dezvoltare durabilă care gestionează programe de dezvoltare a sectorului cultural și de creștere a impactului culturii în societate, în domeniile educație, sănătate și well-being, dezvoltare urbană și rurală. Centrul are 134 de membri: instituții și organizații culturale, universități, asociații ale societății civile și ale mediului de afaceri, administrația locală și județeană din Cluj. Rețeaua Centrului mai include 40 de școli în Comunitatea Școlilor, 12 comune în rețeaua România Remarcabilă, 36 de orașe europene în rețeaua Culture Next și peste 60 de parteneri naționali și internaționali.
Mai multe detalii pe site-ul oficial al Centrului Cultural Clujean: www.cccluj.ro.