Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT s-a încheiat. Printre aspectele remarcate de invitați și publicul participant s-au numărat varietatea și numărul mare de evenimente incluse în program, interesul manifestat de public și participarea în număr mare a acestuia, alături de implicarea comunității prin numeroși voluntari și parteneri.
Ediția de anul acesta a FILIT a înregistrat peste 30.000 de participanți la peste 100 de evenimente și expoziții cuprinse în program, iar festivalul s-a bucurat de prezența a 300 de invitați din toată lumea.
Despre FILIT, numeroși invitați au declarat:
„Am vizitat multe târguri și festivaluri de carte și FILIT este chiar foarte special. Atmosfera este grozavă și mi-a plăcut foarte mult aici. A fost o experiență grozavă și publicul este absolut fantastic. Mulțumesc foarte mult, Iași!“ (scriitorul rus Mihail Șișkin);
„Mi-aș dori să îi pot aduce pe toți prietenii mei scriitori din America, să vină aici, la FILIT. Ar fi o educare uriașă, ar fi o minunată plăcere și o eliberare pentru noi toți, pentru că poți să întâlnești colegi scriitori, cititori, editori și să vezi această minunată instituție care este FILIT.“ (scriitorul american Richard Ford).
„FILIT este un festival foarte bun. Sunt foarte impresionat de toată organizarea și, de asemenea, de program, de autorii care sunt invitați și de diferitele evenimente. Desigur, este grozav că festivalul este aici în Iași, un oraș foarte frumos de explorat.“ (scriitorul islandez Sjón);
„Pot să spun că este un festival de talie europeană și că se înscrie în această constelație de mari evenimente culturale. În primul rând, reprezintă un pelerinaj internațional în România, la Iași. România are nevoie să aducă oameni în interior pentru a putea ieși în exterior.“ (scriitorul și dramaturgul Matei Vișniec);
„Sunt încântată, cu adevărat încântată. A fost o experiență frumoasă. A avea sute de oameni care să mă asculte, să vorbească despre cărțile mele, este ceva minunat.“ (scriitoarea spaniolă María Dueñas);
„Cred că energia este grozavă și dedicarea tinerilor cu care am vorbit până acum. A fost foarte bine, au fost foarte bine pregătiți și au luat-o în serios. Asta este mereu o satisfacție pentru un scriitor.“ (scriitorul danez Kim Leine)
În cadrul ultimului eveniment FILIT, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ Iași, scriitorul Radu Vancu a primit „Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte apărută în anul 2018“ pentru romanul Transparența, oferit de Inspectoratul Școlar Județean Iași, pe care scriitorul i l-a dedicat lui Emil Brumaru.
FILIT este un proiect anual finanțat de Consiliul Județean Iași prin Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Mai multe detalii, fotografii și imagini de la ediția din acest an se găsesc pe site-ul www.filit-iasi.ro și pe pagina de Facebook a festivalului.