Autorul va sustine pe 2 septembrie o lectura publica din romanul Raiul gainilor (Kokosji raj), tradus in Slovenia la Editura Apokalipsa (2008).
Romanul a aparut in anul 2004 (editia a II-a, 2007), in colectia „Ego. Proza” de la Polirom si a mai fost tradus in limbile germana (Residenz Verlag) si franceza (Editions Jacqueline Chambon)
Cea de-a 24-a editie a Festivalului International de Literatura de la Vilenica este organizata de Asociatia Scriitorilor Sloveni si Centrul Cultural Vilenica. Festivalul va gazdui peste 40 de autori, editori, jurnalisti din 20 de tari. Printre participanti se numara: Claudio Magris, Boris Pahor, Ines Cergol, Yasmina Khadra, Ewa Sonnenberg, Peter Rezman.
Programul foarte dinamic al festivalului va include numeroase lecturi publice, serate literare, mese rotunde, precum si intilniri cu editorii sloveni.
Una dintre cele sapte carti cu care a debutat programul „Voteaza literatura tinara!”, un roman apreciat deopotriva de criticii romani, cit si de cei straini – cartea a fost tradusa in Franta (Le paradis des poules, Editions Jacqueline Chambon) si in Austria (la Residenz Verlag).
„Raiul gainilor e un roman inteligent si captivant, scris de un povestas care stie sa transforme fara ostentatie un subiect minor in sursa de interes pentru cititor. Intr-o vreme cind prozatorii sint la mare cautare, reusita lui Dan Lungu echivaleaza cu o performanta.” (Andrei Terian)
„Strada Salcimilor devine, sub pana sa alerta si incisiva, o cruda cutie de rezonanta a istoriei si a realitatii romanesti. in aceasta lume simpla, unde realitatea nu ajunge decit amutita si deformata, visul este derizoriu, nimicul cotidian travestit in zvonuri. Iar risul, ironia, ca intotdeauna, aici si pretutindeni, exorcizeaza frustrarile.” (La Quinzaine litteraire)
De acelasi autor, la Editura Polirom: Baieti de gasca, Sint o baba comunista!, Proza cu amanuntul, Cum sa uiti o femeie.