Don Juan, unul dintre cele mai carismatice personaje din toate timpurile, mereu asociat aventurilor amoroase, va fi interpretat de baritonul Eugen Secobeanu, cistigator al Premiului I in cadrul Concursului International de Canto L' Opera Rinata din Torino (Italia, 2007).
Astfel, sub bagheta dirijorului Vlad Conta, artistii Operei Nationale Bucuresti (ONB) vor interpreta o opera la fel de atragatoare ca si personajul sau principal: "Opera lui Mozart ramine inegalabila, proaspata la fiecare montare, de parca neobositul Don Juan insusi ar fi inoculat-o cu energia sa. O opera despre seductie, despre relatia dintre etic si estetic, despre forta dorintei si a frumusetii", este de parere Vlad Conta.
