Romanul Amortire se afla in topul celor mai bine vindute carti ale Editurii Polirom la recent incheiata editie a Salonului de Carte Bookfest 2013.
Evghenie, un vintura-lume de vreo 40 de ani, si gazda lui, doamna Stoican, traiesc aparent normal, impartind o casa veche si atmosfera cenusie a unui oras oarecare. El e "patronul" unui "anticariat", de fapt, un banal chiosc de carti. Ea e dirijoarea unui cor de pensionari care repeta pentru un incert spectacol cu public aceleasi trei melodii: Totusi, iubirea, Treceti, batalioane romane, Carpatii si Sara pe deal. insa viata lor se complica brusc. Lui ii in gheata cartile, iar ea banuieste ca are Alzheimer. Amindoi incep sa sufere de frica de moarte si decid sa lupte cu crizele lor, sa-si revina din "amortire". Evghenie se apuca sa scrie o carte. Doamna Stoican vrea ca, inainte de a i se sterge memoria, sa-si reintilneasca iubitul din tinerete.
"Sint urmarit de o intrebare pe care o repeta bunica-mea inainte sa moara, desi se afla in propria camera unde traise peste 80 de ani: «De ce m-ati mutat de-acasa?!». Am aflat abia dupa, intimplator, ca e o chestiune tipica pentru Alzheimer in faza finala. Sa nu-ti mai recunosti nici macar propria casa, acasa. Aproape un deceniu, bunica si-a ascuns boala cu demnitate, pacalindu-i pe toti din jur, pina a rabufnit violent, cu o jumatate de an inainte de moarte. Si de-aici, o alta nedumerire: presupunind ca ai fi constient de boala, ce simti si ce faci cind iti dai seama ca incet-incet o sa ti se stearga memoria? imbatrinind, m-a mai lovit o intrebare – e drept, banala, patetica, dar destul de dureroasa, daca o pui cu seriozitate: «De ce naiba scriu eu literatura?!». Cunosc o multime de oameni pentru care publicarea unei carti pare sa echivaleze cu mintuirea. Eu n-am simtit nici macar o vaga alinare pentru necazurile marunte pe care le am ca om. In schimb, sincer, mi-e sila de vanitatile stirnite de conditia de scriitor, cu atit mai mult cind le descopar la mine. si, cum n-am gasit vreo rezolvare simpla, asumat (auto)ironic, pina la cinism, m-am apucat sa scriu un roman – cu personaje si intimplari fictive, dar cu probleme reale, comune mie si semenilor mei – despre toate intrebarile intime pentru care n-am nici un raspuns limpede."