Cea de-a doua Rotonda din 2008 de la MNLR va avea loc pe 14 mai, de la ora 17.00, si va avea ca tema „Critica literara si jurnalismul cultural”, raporturile de putere, prestigiu, profesionalism si notorietate, care genereaza adeseori tensiuni, neintelegeri si substituiri de autoritate intre cele doua planuri. Discutia, la care sint invitati sa ia parte Alex Stefanescu, Carmen Musat, Daniel Cristea-Enache, Alexandru Matei si Simona Chitan, va fi moderata de gazda Rotondelor, aleasa de conducerea muzeului in 2008, criticul si istoricul literar Dan C. Mihailescu.
Seria de discutii pe teme de literatura „Rotondele 13” a fost reluata la MNLR din 9 aprilie, iar prima Rotonda a avut ca tema „Starea actuala a istoriei literare” unde au fost invitati, printre altii, criticii literari Nicolae Mecu, Alex Stefanescu, Paul Cernat si Daniel Cristea-Enache.