Romanul a fost scris in limba rusa, in 1932, la Berlin, si tradus ulterior, de catre Nabokov insusi, in limba engleza: scriitorul a incredintat-o initial unui traducator, spre a o transpune in limba engleza, dar acesta i-a returnat-o dupa primele capitole, ingrozit ca ar putea fi vorba de o confesiune personala. Despre Disperare (roman comparat cu scrierile lui Puskin, Gogol, Turgheniev, Dostoievski, Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle) s-a spus ca anticipeaza, prin tema abordata, cea a dublului, bestsellerul absolut al lui Vladimir Nabokov: Lolita.
„Desi Nabokov a scris Disperare cu aproape doua decenii inainte de Lolita, cele doua romane au mult mai multe elemente comune decit viziunea extrem de originala a autorului. Hermann Karlovici din Disperare este insusi Humbert Humbert, neobositul admirator al Lolitei, poate ceva mai tinar si mai putin sofisticat, dar la fel de orbit de propriile obsesii autodistructive.” (The New York Times)
Protagonistul cartii, Hermann Karlovici, este „un afacerist de mina a doua, cu idei”, care a emigrat din Rusia bolsevica la Berlin. Aflat intr o calatorie de afaceri la Praga, Hermann il intilneste intimplator pe Felix, un vagabond cu care i se pare ca seamana in chip izbitor. Acest capriciu al naturii ii provoaca atit neliniste, cit si incintare, iar in curind in mintea lui Hermann incolteste un plan bizar. Isi face o asigurare de viata consistenta, il pacaleste pe vagabond sa se imbrace cu hainele sale si il impusca. Pleaca in Franta, unde ar urma sa se intilneasca cu sotia, intre timp imbogatita cu banii de pe asigurare. Lucrurile nu decurg insa conform planului pina la capat. Retras dupa crima in Franta, Hermann afla din ziare ca trupul vagabondului nu a fost luat drept al sau. Mai mult, un obiect uitat in masina tradeaza cine este cel ucis. Hermann, care fusese extrem de atent la intreaga scena a crimei, cauta sa afle care era acel obiect.
Romanul lui Nabokov a fost ecranizat in 1978 de Rainer Werner Fassbinder, scenariul fiind semnat de Tom Stoppard. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Cannes, unde a fost intimpinat cu interes atit de critici, cit si spectatori.
Disperare este cel de-al saselea volum aparut in seria de autor Vladimir Nabokov din cadrul colectiei „Biblioteca Polirom” (dupa Lolita, Ada sau ardoarea, Vorbeste, memorie, Invitatie la esafod si Ochiul); ii vor urma: Rege, dama, valet, Glorie si Lucruri transparente.
In pregatire in colectia „Biblioteca Polirom”:
• Un nou roman „marca” Chuck Palahniuk: Rant. O biografie in viu grai a lui Buster Casey
• De veghe in lanul de secara in versiune feminina: Prep de Curtis Sittenfeld
• O noua traducere din opera lui Will Self: Maretele maimute
• Cel mai recent roman semnat Salman Rushdie: Seducatoarea din Florenta
• Cel mai recent volum al lui Kazuo Ishiguro: Nocturne: cinci povesti de muzica si amurg
• Cel mai recent roman semnat Tracy Chevalier: Simetria de temut
• Cel mai recent roman al lui Philip Roth: Indignare