Cadrul expozitional recreeaza spatiul de relaxare si conversatie, in jurul ceaiului sau al cafelei, iar atmosfera de epoca este completata de muzica specifica la patefon. Bijuterii, articole de imbracaminte si accesorii din perioada secolului al XIX-lea se regasesc, de asemenea, printre obiectele expuse. Vizual, expozitia este completata de fotografii care surprind doamne celebre ale epocii si stilurile personale ale acestora.
Obiectele expuse fac parte din patrimoniul Muzeului Literaturii Romane Iasi, iar unele dintre ele completeaza colectia "Istoria teatrului romanesc".
Expozitia "Chic. Doamne de altadata" poate fi vizitata de marti pana duminica, intre orele 10.00 si 17.00, iar pretul de intrare este 3 lei. Elevii, studentii si pensionarii beneficiaza de reducere.