Joi, 22 martie 2018, la ora 11.30, în Aula Magna a Universității „Dunărea de Jos“ din Galați, Doina Ruști și Dan Lungu vor fi protagoniștii unei dezbateri cu tema Autor și personaj. Pe aripile ficțiunii.
Amfitrionii evenimentului: prof.univ.dr. Doinița Milea; prof.univ.dr. Simona Antofi; prof.univ.dr. habil. Nicoleta Ifrim.
Discuția va fi urmată de o ședință de autografe.
Organizator: Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galați
Parteneri: Editura Polirom, Librăriile Humanitas
Doina Ruști este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la evenimente internaționale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă și construcție solidă. Dintre romanele sale, unele reeditate în colecția „Top 10+“ a Editurii Polirom, amintim Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, Zogru (2006) și Lizoanca (2009) – recompensat cu Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române.
Manuscrisul fanariot (2015) și Mâța Vinerii (2017), două bestselleruri, au deschis seria ficțiunii istorice. La Polirom a mai publicat romanul Logodnica (2017).
Doina Ruști trăiește în București, este profesor universitar și scenarist.
Pagină web: http://doinarusti.ro
Dan Lungu (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciați și mai traduși scriitori români, cărți ale sale fiind publicate în limbile franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, croată, bulgară, greacă, macedoneană și turcă. La Editura Polirom a publicat volumele de proză scurtă Băieți de gașcă (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2013) și Proză cu amănuntul (ed. a II-a, 2008), precum și romanele Raiul găinilor (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2007; ed. a III-a, 2010; ed. a IV-a, 2012), Sunt o babă comunistă! (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2011; ed. a III-a, 2013; ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea; ed. a IV-a, 2017), Cum să uiți o femeie (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010; ed. a III-a, 2011), În iad toate becurile sunt arse (ed. I, 2011; ed. a II-a, 2014) și Fetița care se juca de-a Dumnezeu (ed. I, 2014; ed. a II-a, 2016; ediția a III-a, 2018). Tot la Editura Polirom a coordonat volumele colective Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism (2008, în colaborare), Str. Revoluției nr. 89 (2009, în colaborare), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (2014, în colaborare) și Cartea copilăriilor (2016, în colaborare). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de lʼ Ordre des Arts et des Lettres“ pentru contribuții la îmbogățirea patrimoniului cultural francez.