În perioada 27-28 noiembrie, Doina Ruşti va începe un turneu de lecturi publice în Spania, cu prilejul promovării romanului Mâța Vinerii, apărut la Editura Polirom în două ediţii: Fiction LTD, 2017 şi Top10+, 2018. Traducerea romanului în limba spaniolă îi aparţine lui Enrique Nogueras şi a apărut la Editura Esdrújula din Madrid. Mai multe detalii aici.
Programul de evenimente, mai jos:
• Miercuri, 27 noiembrie, ora 20.00, Librăria Sin Tarima (Calle de la Magdalena, 32, 28012, Madrid)
În cadrul acestui eveniment Manuel Rico, președintele Asociației Scriitorilor din Spania, o va prezenta pe scriitoare, va vorbi despre activitatea profesională a acesteia și despre romanul Mâța Vinerii.
Va participa, alături de Doina Ruşti: Enrique Nogueras. Un eveniment organizat de ICR Madrid.
• Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, Centrul Federico Garcia Lorca (Plaza de la Romanilla s/n, Granada)
Doina Ruști va fi invitata unui eveniment susținut de UNESCO și patronat de Primăria orașului Granada. Scriitoarea își va prezenta romanul în cadrul Clubului de lectură UNESCO.
Vor participa, alături de Doina Ruşti: Enrique Nogueras, Oana Ursache, Esdrújula Ediciones
Mâța Vinerii este un roman în registru fantastic despre bucătăria vrăjitorilor bucureșteni. Povestea pleacă de la o întâmplare reală: Caterina, o bucureșteancă bogată avea un bucătar de mare talent, desigur un rob, căci întâmplarea este plasată în plină epocă a sclaviei. S-a întâmplat însă ca principele Valahiei să fie gurmand… De aici începe romanul, dezvăluind dimensiunile oculte ale bucătăriei valahe, la anul 1798.
„Noua carte a Doinei Ruşti are toate datele unei poveşti captivante: foarte multă fantezie, un fir epic împletit cu mâna sigură a unui povestitor care ştie cum să te ademenească, o atmosferă atât de puternică, încât te urmăreşte multă vreme după ce ai închis cartea.“ (Bianca Burţa-Cernat, „Observator cultural“)
„Scriitura Doinei Ruști are calități literare excepționale.“ (Antonio J Ubero, „La Opinión de Murcia“)
„Surprinzătoare este capacitatea Doinei Ruști de a reprezenta, sub masca bunăvoinței, ipocrizia personală și socială sau problema violenței, trăsătură evidentă din prima propoziție, elemente cu un rol evident și eroziv de-a lungul romanului. Pe scurt, Lizoanca este un roman care vorbește despre aproape tot ceea ce ne înconjoară și care ilustrează ființa umană în plenitudinea relației ei cu cei din jur.“ (Ramón Acín, „Turia“, nr. 115, 2015)
„Romanele Doinei Ruști au consistență, mister și final neașteptat.“ („Stato Quotidiano“)
Rețetă din roman: Crumilla cum animis, pe românește punguța cu suflete, este o pâine vrăjită, umplută cu ciuperci și acoperită cu frunze de hrean. Cine mănâncă din ea se simte imediat fratele tuturor! Își spune toate secretele, își împarte lucrurile, devenind pe loc de o generozitate fără margini.
Fragment din roman, în spaniolă şi română:
El calambar esparció su perfune y el aceite de vides se agitó invandido por los fantasmas de otra vida, e cuando era solo una semilla seca bajo pilas de caliza. El cuchillo, el mismo que yo había apretado en mi mano sin sentir su escondido poder, el mismo cuchillo que había enviado a Dubois hasta Marsella, preso de la venillas invisible que aún le ligaban a Celiabink, había empezado a hacer su tarea.
Calembecul și-a risipit parfumul, iar uleiul de viță s-a tulburat, invadat de fantomele altei vieți, de pe cînd era doar sămânță uscată, sub mormane de calcar. Cuțitul, același pe care și eu îl strânsesem în mâini fără să-i simt puterea ascunsă, același cuțit care-l trimisese pe Dubois la Marsillia, aprins de vinișoarele nevăzute care-l legau încă de Celiabinsk, începuse să-și facă treaba.
Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la târguri şi evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre romanele sale, unele reeditate în colecția Top 10+, amintim Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Zogru (2006) și Lizoanca (2009) – recompensat cu Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române. Manuscrisul fanariot (2015), un bestseller, deschide seria ficțiunii istorice, în care se înscriu și Mâța Vinerii sau recentul Homeric. Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar (UNATC) şi scenarist. Pagină web: http://doinarusti.ro , http://www.polirom.ro/catalog/autori/rusti-doina/