Institutul Italian de Cultură și Editura Polirom prezintă miercuri, 11 decembrie 2019, la ora 17.00, la sediul Institutului Italian de Cultură (Aleea Alexandru, nr. 41, București), volumul Capitala imaginată. Evoluţia Bucureştiului în perioada formării şi consolidării statului naţional român (1830-1940), de Emanuela Costantini.

Volumul, prezentat în versiunea italiană (Rubettino Editore, 2016) la Institutul Italian de Cultură în 2017, a apărut în 2019 la Editura Polirom, traducere de Aurora Firța-Marin, prefață de Armando Pitassio.

Invitaţi:
Emanuela COSTANTINI
Aurora FIRŢA-MARIN
Alin CIUPALĂ
George ONOFREI

Studiul istoricului Emanuela Costantini, profesoară la Universitatea din Perugia, rodul a zece ani de cercetări, prezintă din punct de vedere istoric, economic și sociologic, dar și arhitectonic și urbanistic, nașterea și dezvoltarea orașului București din 1830 până în 1940. Evoluția acestuia de la un mic sat la capitala României Mari coincide cu istoria și transformarea țării înseși care, pe parcursul unui secol, a devenit dintr-o regiune neînsemnată a Statului otoman o importantă națiune europeană. Acest volum oferă o explicație numeroaselor întrebări referitoare la structura urbană a capitalei României.

Cum se schimbă un oraș după ce devine capitală? Cât anume din transformarea lui este urmarea dezvoltării socio-economice și cât se datorează voinței clasei politice de a face din el „oglinda țării“, imaginea modelului de stat pe care dorește să-l impună? Bucureștiul a devenit capitala României nou-constituite în 1862. Transformarea lui într-un oraș european a început însă înainte de această dată, arată Emanuela Costantini, care îi urmărește evoluția de la conurbația tipică țărilor supuse otomanilor la structura urbanistică și arhitecturală ce avea să fie cunoscută ca Micul Paris al Balcanilor.

Călătorului rus sau apusean căruia i se întâmpla să treacă prin București la începutul secolului al XIX‑lea orașul i se înfățișa ca un sat mare. Greu de zis unde se termina zona rurală și unde începea cea urbană: nu era nici o diferență între cocioabele de lemn și chirpici din sate și cele din oraș, unde se găseau aceleași străduțe mâloase și întortocheate. Bucureștiul se dezvoltase haotic și, în absența unor reguli și a unei granițe vizibile, naturale sau artificiale, se extinsese nemăsurat, ca o caracatiță, în zona rurală înconjurătoare.

Emanuela Costantini este cercetătoare specializată în istorie contemporană la Universitatea din Perugia. Este preocupată în principal de procesele de edificare a statului național în regiunea balcanică, în special în România. Cercetările sale actuale sunt centrate pe două teme: istoria urbană a României și integrarea comunităților evreiești în statul național român de la constituirea acestuia până la sfârșitul anilor 1920. A mai publicat: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran. Antiliberalismo nazionalista alla periferia d’Europa (2005).