Nadja nu e doar povestea unui tinar care vede pe o strada din Paris o femeie si se indragosteste de ea. Romanul incepe prin a fi o astfel de poveste, simpla si surprinzatoare, dar se transforma in istoria, pluri-stratificata si mereu sub semnul hazardului, a unei stari mentale, un etat d’esprit ce va deveni semnul definitoriu al curentului suprarealist.
Cartea, publicata in Franta in anul 1928, contine si un set de 48 de fotografii, ce surprind oameni, locuri, obiecte si situatii suprarealiste. Nadja, care in rusa inseamna „speranta”, este o punte intre imaginatie si lume, felul in care fantezia isi gaseste loc in realitate, nu intotdeauna palpabil, ci construind o prezenta, un mod de a fi cu spiritul in prezent si de a te bucura pe deplin de starea de fapt.
Construind un mod de a fi al spiritului dincolo de rational, romanul ne face sa abandonam, pina la urma, intrebarea banala: „Dar exista oare cu adevarat asa ceva?”.
Andre Breton s-a nascut la Tinchebray, in 1896. Debuteaza la o virsta frageda, cu poeme, apoi se dedica studiului medicinei si psihiatriei. In 1916 se alatura curentului dadaist, in ciuda obiectiilor pe care le si pune in pagina. Eseist, editor si critic, este unul dintre fondatorii suprarealismului, iar manifestele sale contin principalele linii ale curentului. Moare la Paris in 1966.
Cititi un fragment din roman in "Suplimentul de cultura".