Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova“ Iași organizează expoziția Expresii personale, ce va fi deschisă la Palatul Culturii, în perioada 4-30 septembrie 2018.
Expoziția marchează împlinirea a 90 de ani de la nașterea pictorului Adrian Podoleanu (1928-2010) și prezintă lucrări ale maestrului, din patrimoniul Muzeului de Artă din Iași, alături de lucrările discipolilor săi, artiști contemporani consacrați: Dacian Andoni (Timișoara), Paul Blînda (Oradea), Modest Bursucianu (Montreal), Elena Martinov (Tulcea), Adrian Ioan Podoleanu (Cluj), Daniela Sălăjan (Iași), Silvia Tiperciuc (Bacău).
Expoziția va fi prezentată de criticul de artă prof. univ. dr. Petru Bejan marți, 4 septembrie 2018, ora 18.00, la Muzeul de Artă.