Din 3 februarie, la Muzeul Dunarii de Jos din Calarasi, Mexicul ti se arata asa cum probabil ca nu l-ai vazut niciodata: statuete de ceramica si strachini, tesaturi viu colorate, podoabe si obiecte de imbracaminte, cosuri impletite si cufere pictate, jucarii si masti, sticlarie, statuete cioplite in lemn, picturi pe hirtie amate – seva pamintului, sageti cu pene, dar si… Zeul Ploii.
Expozitia, realizata in parteneriat cu Ambasada Mexicului in Romania, a fost deschisa la Muzeul National al Taranului Roman din 15 mai pina in 31 iulie 2010 si a mai fost itinerata la Muzeul National al Agriculturii din Slobozia si la Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova. La Calarasi, va ramine deschisa publicului pina pe 30 martie.
Expozitia Mexic – Traditii si obiceiuri, deschisa la Muzeul Dunarii de Jos din Calarasi, ilustreaza diversitatea etnica a Mexicului contemporan.
Definindu-se prin cel de al doilea articol al Constitutiei din 1917 ca un stat multicultural, Mexicul recunoaste „dreptul comunitatilor indigene de a-si pastra si imbogati limbajul” astfel incit astazi, alaturi de limba spaniola sint recunoscute ca limbi nationale si cele 63 de limbi ale indigenilor amerindieni. Din aceasta vasta comunitate plurilingvistica si pluriculturala se reunesc in cadrul tematic al expozitiei obiecte de arta populara mexicana ce exemplifica prin ele insele dimensiunea spirituala a oamenilor ce le-au plamadit.
Cultura populara mexicana se exprima in complexitatea sa printr-un cuvint nascut in limba neolatina a conquistadorilor, prin spaniolul amasamiento – framintare. Caci din perpetua cautare a spiritului uman s-a nascut curajul de a strabate infinitele ape de pe Orbis Terrarum in cautare de noi lumi.
Lumea Noua si-a dezvaluit splendorile in secolul al XVI-lea la Curtea unei Spanii in care in amurgul aceluiasi veac ajungeau din Rasaritul latin al Lumii Vechi prin opera lui Lope de Vega y Carpio vesti despre „El prodigioso principe Transilvano” ,voievodul roman Mihai Viteazul.
Costumele populare prezentate in expunere utilizeaza croiuri de tip huipil – descrise in Codice Vaticano – si utilizate azi in Oaxaca.Prin vopsirea materialelor se continua traditia utilizarii pigmentilor naturali prin extragerea tonurilor de rosu din Coccus cacti, a violetului din Purpura pamsa, iar albastru din Indigofera, asa cum au fost prezentate cu cinci veacuri in urma de Fray Bernardino de Sahuan in a sa „Historia general de las cosas de la Nueva Espana”.
E interesant de mentionat ca si azi este folosit razboiul de tesut ce se fixeaza de briu – telar de cintura – identic cu cel utilizat de Tesatoarea maya din Jaina!
Femeile membre ale comunitatii Nahua din Cuetzalan,(Puebla) isi infrumuseteaza coafura utilizind o impletitura din fire de lina violeta si verde ce face trimitere la toca aristocratilor azteci.
Femeia mexicana este insotita de-a lungul vietii de o piesa de port specifica, de rebozo, o tesatura ce o invaluie in masura in care ea doreste sa se dezvaluie. Tesute din bumbac, aceste piese – in fabricarea carora s-a impus comunitatea Otomi Pame – sint pretuite in raport cu modelul obtinut din impletirea franjurilor lungi.
Bijuteriile din argint, realizate in tehnica ciocaniri si prin turnare, completeaza costumele femeilor mexicane sporindu-le frumusetea.
Piesa de port specifica a comunitatii Huichol palaria „de peyotero”, este impodobita cu pene de condor, acestea amintind de biodiversitatea Mexicului ce l-a fascinat – la inceputul veacului al XIX-lea – pe Alexander von Humbold.
Ceramica policroma mexicana este rezultatul filtrarii – prin intermediul pieselor spaniole – a influentelor artei arabe caci din traditia acestei mari culturi s-au adaugat lutului modelat pe roata smaltul – element necunoscut Antichitatii europene – si ornamentele specifice cu pauni si camile. Cuvintele, ce pot inchide in ele Timpul, ne amintesc acest lucru precum termenul spaniol jarra ce ne trimite la echivalentul sau arab yarra care se traduce prin ulcior cu toarte sau oala de pamint.
Din margele si ceara sint realizate modele complexe – ce au ca suport coaja de dovleac – ale cupelor jicaras, iar din hojalata – tabla galvanizata se obtin recipiente pentru lichide, obiecte miniaturale sau elemente decorative asemenea unei palomita care evoca obiceiurile de Anul Nou din Puebla.
Sculptura in lemn este practicata de mesteri specializati; ei realizeaza ladite infrumusetate prin tehnica lacurilor suprapuse dar si masti de carnaval precum cele ale comunitatii Nahua.
Spiritele confectionate din hirtie bruna de amate povestesc despre obiceiurile legate de recoltare ale localnicilor Otomi din Sierra de Puebla.
In Mexic cuvintul charro nu mai aminteste de simplul lucrator dintr-o ferma spaniola, ci este sinonimul curajului, al masculinitatii. Charreada este o intrecere in care un charro executa cu eleganta si cu un perfect control al calului sau o serie de exercitii impuse precum cel numit La Mangana in care trebuie sa prinda cu laso-ul – din picioare sau calarind – de picioarele din fata un cal care galopeaza; in Peal calul trebuie sa fie prins de picioarele din spate. In exercitiul Cola charro calareste alaturi de un taur tinar pe care, apucindu-l de git – din galopul calului – il culca la pamint. Paso de la Muerte este un numar pe care numai un charro „muy macho” il poate executa caci in acest exercitiu galopeaza linga un armasar salbatic, pe care il incaleca din mers si il calareste, tinindu-se de spinarea acestuia, fara sa isi piarda palaria! Un charro se prezinta in fata asistentei in costumul specific fiecarui eveniment: cu pantaloni din piele ce il protejeaza de coarnele taurului in momentul reprezentatiei sau in costumul de gala cu vesta si palarie brodate cu fire de argint atunci cind dovedeste ca este demn de acestea.
La o fiesta mexicana dansatorii poarta pinteni pentru a completa muzica fluierelor din bambus, a tamburinelor, a chitarelor in Chiapas, a viorilor in Chihuahua, a micilor tobe toponaxtle ori ale marimbei. Aceste instrumente acompaniaza interpretii in dansuri precum La Culebra, Jarabe, El Gallito, El Toro, La Negra; dansurile preferate ale indigenilor Zapoteca sint Las Malinques, Los Negritos, Los Malos Viejos. Comunitatea Cuicateca isi numeste principala lor sarbatoare dupa dansul La Tortolita.
Obiectele reunite in aceasta expozitie descriu un crimpei din universul spiritualitatii mexicane, un univers ce s-a deschis Lumii prin culorile Fridei Kahlo, prin tusele lui Diego Rivera, David Siqueiros si Clemente Orozco , prin opera lui Juan O’Gorman, prin studiile lui Felix Candela, prin scrierile lui Lucas Alaman, prin versurile lui Octavio Paz, prin cuvintele lui Carlos Fuentes, prin indoielile lui Alfonso Reyes, prin muzica lui Carlos Chavez, prin cautarile lui Mario J. Molina, prin gindurile de pace ale lui Alfonso Garcia Robles.
Muzeul National al Taranului Roman tezaurizeaza in patrimoniul sau Colectia Tari Straine ce reuneste obiecte reprezentative pentru creatia traditionala a unor natiuni sau etnii europene si extra-europene.
Colectia Tari Straine s-a dezvoltat incepind din 1959 in jurul unui modest fond transferat din muzeul bucurestean Toma Stelian. In decursul a doua decenii, prin politica de schimburi culturale bilaterale ale Romaniei cu alte state si sub coordonarea unui nume marcant al etnografiei romanesti precum cel al lui Tancred Banateanu, acest fond s-a imbogatit, reunind in prezent aproximativ patru mii de obiecte ce exprima intr-un dialog nonverbal diversitatea culturala a Lumii.
In contextul socio-politic al Romaniei din penultimul deceniu al secolului trecut fondul Colectiei Tari Straine a fost prezentat publicului in circuitul expozitional al Muzeului Astra din Sibiu insa aceasta conjunctura nefireasca a fost corectata prin revenirea in muzeu a Colectiei in 1990.
In acest context cultura populara mexicana este exprimata prin cele cinci sute de piese care au facut obiectul schimbului cultural dintre Romania si Mexic din 1967.
In anul mentionat s-au omagiat in Ciudad de Mexico „Zilele de prietenie cu Romania”, moment ce a permis publicului mexican cunoasterea valorilor culturii romanesti prin studiul lui Armando de Maria y Campos dedicat operei lui Ion Luca Caragiale, prin antologia de poezie romaneasca in traducerea lui G.L. Arzubide si prin deschiderea „Expozitiei permanente de etnografie romaneasca” la Museo Nacional de las Culturas, expozitie ce a reunit piese de ceramica, tesaturi, obiecte din lemn, costume taranesti.
Galerie foto
