Curator: Cristian Nae
Argument: Rasturnand celebrul citat marxist „mai intai ca tragedie, apoi ca farsa“, care dramatiza ocurenta evenimentelor istorice majore din perspectiva logicii repetitiei, expozitia personala a artistului iesean Dan Acostioaei utilizeaza resursele unei dramaturgii minimale pentru a interoga relatiile de complicitate si contrarietate existente intre spectacolul artei contemporane si angajamentul social si ideologic de stanga.
Expresia marxista, preluata de Slavoj Zizek si imprumutata din filosofia hegeliana a istoriei, desemna o perceptie materialista asupra revolutiilor, informand cu privire potentialul lor esec implicit in logica recurentei unor figuri istorice majore. Reversul sau indica problemele cu care se confrunta discursul critic actual din perspectiva efectelor sale performative, sugerand posibila anihilare a potentialului subversiv al ironiei, farsei, carnavalescului si deriziunii prin internalizarea lor in cadrul retelelor institutionale difuze ale artei contemporane. Riscul proclamat este acela de a oferi noi resurse capitalului, mobilizate prin energia degajata tocmai de aceste fisuri ale discursului neoliberal.
Continand lucrari produse special pentru acest eveniment, expozitia propune vizitatorilor o scenografie tragicomica, insotita de un performance colectiv care transforma temporar spatiul fizic si semnificatia galeriei de arta. Articularea lor spatiala utilizeaza (auto-)critic si cinic tensiunea dintre cele doua pozitii intelectuale anterior amintite si speculeaza limbajul specific ritualului religios crestin-ortodox, asociat cu gandirea irationala, dogmatismul, conformismul pios si traditionalismul.
Prin intermediul unor fragmente de limbaj deopotriva mediatic si mistic si al unor obiecte cotidiene care dobandesc noi functii, cu o ambigua semnificatie liturgica, se urmareste o tematizare ironica a mai multor situatii si problematici: conditia marginala a artistilor contemporani, unele dintre dilemele lor provinciale, care depasesc o precisa situare geografica, relatia lor ambigua cu galeriile comerciale si contributia retelei de producatori, mediatori si agenti artistici la perpetuarea hegemoniei institutiilor occidentale, aspectele bio-politice ale discursului religios si replicarea lor in micro-sfera publica a artei contemporane.
Borderline Art Space promoveaza arta contemporana produsa in diverse situatii sociale, politice si existentiale de granita si dezvolta discurs critic legat de problematici si poetici actuale. Borderline Art Space este interesat sa expuna atat artisti emergenti, cat si artisti cu o practica deja recunoscuta si, in timp ce contribuie la dezvoltarea structurii institutionale artistice, isi asuma, de asemenea, angajamentul pentru un rol educational.
Expozitie realizata in cadrul programului curatorial: „Borderline Art Space – productie culturala experimentala in noile media“. Proiect sprijinit financiar de Administratia Fondului Cultural National
Organizator: Asociatia Culturala AltIasi
Partener: Universitatea de Arte „George Enescu“ Iasi
Sponsor: Gramma Winery
Disponibil, prin live streaming, la https://www.youtube.com/watch?v=htl3X4pTGBo.
Borderline Art Space
Belvedere 18, Iasi (RO)
www.borderlinespace.com