Pe 9-10 septembrie 2017, la maratonul „25 de ore de teatru non-stop“, Sibiul va respira pentru a șaptea oară teatru, de data aceasta în aerul blând al toamnei. Tema ediției din anul acesta este dramaturgia autohtonă contemporană. Companii teatrale din Sibiu, București, Timișoara, Cluj, Târgu-Mureș, Galați vor prezenta spectacole cu și despre tineri, adesea realizate în urma unui proces de colaborare între dramaturg, regizor și echipa de actori.
Maratonul va debuta pe data de 9 septembrie, ora 19:00, la Sala Thalia, cu spectacolul de comedie MaRó, în regia lui Andi Gherghe. Csaba Székely vorbește cu ironie și umor despre conflictele dintre români și maghiari în satele din secuime. Obsesiile naționaliste sunt ilustrate prin intermediul comicului de limbaj și de situație, scenele fiind separate de momente muzicale și coregrafice, ce prezintă în tușe groase ridicolul pornirilor extremiste.
Unul dintre cele mai așteptate spectacole din programul festivalului este Sunt eu, Annabel (9 septembrie, ora 23:30, Hala UNIMAT), o poveste despre un copil care prin forța imaginației recreează lumea adulților, conferindu-i sensibilitate, inocență și mister.
În aceeași zonă meditativă se înscrie și Open, în regia Letei Popescu (10 septembrie, ora 01:30, Studioul CAVAS, ULBS), o producție a Asociației Reciproce din Cluj-Napoca, ce aduce în discuție conceptul de cuplu, nevoia de tandrețe și de iubire în lumea actuală.
La această ediție a Festivalului „25 de ore de teatru non-stop“, Bis Teatru vine în fața publicului cu o premieră oficială: Trenul cu 2 locomotive, în care Charlie Fălămaș valorifică prozo-poemele lui Iustin Panța (multiplicarea vocilor, viziunea fragmentară asupra cotidianului, ambiguitatea stărilor de spirit), creând un performance ce reușește să surprindă prin asocierea elementului liric cu cel epic și dramatic. Spectacolul se va juca de la ora 00:00 în Imperium Pub și în reluare de la ora 03:00 în același spațiu.
Pe 10 septembrie Atrium Classic Cafe va găzdui, de la 01:30 și până dimineață, o serie de evenimente menite să descrețească frunțile și să alunge somnul: Nimeni nu știe ce e în inima mea, un one-man show cu Florin Coșuleț, produs de C’Art Fest & BisTeatru, ce aniversează zece ani de când se joacă sold out; Din înțelepciunea lui Dorel, un spectacol de viață, cu viață, de Andrei Ciopec, și un live show matinal cu Alex Ștefănescu, 7 piese de teatru cântate și repovestite de Alex Ștefănescu.
Cei mici sunt și ei invitați în Grădina BIS Teatru, pe 10 septembrie, de la ora 12:00, la Povestea unui pătrat, un show în care figurile geometrice prind viață, cântă, se joacă, mânuite de Ioana Butu.
Spectacolele de teatru sunt completate de o varietate de evenimente conexe: recitaluri de poezie, proiecții de film mut și de animație, un workshop de teatru pentru persoanele cu nevoi speciale. De asemenea, maratonul teatral va fi dublat de „25 de ore de pictură non-stop“, timp în care cinci artiști plastici și elevi ai Liceului de Artă din Sibiu vor crea de la zero, în Piața Mare, șapte lucrări de mari dimensiuni. Publicul va avea posibilitatea să interacționeze cu artiștii, să afle de la aceștia despre tehnicile și stilurile pe care le abordează, să vadă un mediu de creație diferit de cel din atelier. Nu în ultimul rând, pe data de 10 septembrie, de la ora 19:00, la Biserica Ursuline, muzicianul Francesco Agnello – cel care a realizat compozițiile spectacolelor unor personalități ca Peter Brook, Pippo Delbono sau Eugenio Barba – va susține un concert extraordinar de muzică de hang, supranumită și „muzica îngerilor“.
Maratonul teatral din perioada 9-10 septembrie 2017 va fi urmat de cinci zile „de recuperare“ (11-15 septembrie), perioadă în care va avea loc câte un spectacol pe seară.
Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul festivalului www.respirateatru.ro, precum și pe pagina de facebook a evenimentului facebook.com/respira.teatru.