În perioada 1-13 noiembrie, se va desfăşura cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional Serile de chitară (www.seriledechitara.ro), un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, care reuneşte în cele șapte concerte din Bucureşti muzicieni de top din lumea chitarei clasice. Trei dintre cei mai importanţi chitarişti ai lumii, Pablo Márquez (Argentina) şi SoloDuo (Italia) – Lorenzo Micheli şi Matteo Mela – vor încânta publicul în concertele din frumoasa Aulă a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“, alături de reputatul chitarist german Reinbert Evers şi muzicieni români de valoare, într-o suită de evenimente care conturează imaginea unuia dintre festivalurile importante din viaţa culturală a oraşului. De la sonatele de Beethoven transcrise pentru duo de chitare la muzica celui mai important compozitor mexican din prima jumătate a secolului XX, de la muzica pentru lăută din epoca elisabetană la lucrări recente ale compozitorilor români, de la romanţe şi cântece din vechiul Bucureşti la muzică improvizatorică pentru ansamblu, festivalul prezintă, pentru a parafraza titlul unei celebre cărţi de Lewis Carroll, „chitara în ţara oglinzilor“, un instrument care capătă înfăţişări sonore diverse pentru gusturile tuturor celor care iubesc muzica de calitate.
Şi pentru a sprijini tinerele talente şi a contribui la dezvoltarea şcolii româneşti de chitară, Asociaţia Culturală Kitharalogos oferă posibilitatea elevilor şi studenţilor să apară în concerte, invită maeştrii să intre în contact cu noua generaţie prin masterclassurile gratuite desfăşurate la Universitatea Naţională de Muzică şi Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti“ şi propune specialiştilor o platformă de dezbatere muzicologică pe teme chitaristice prin conferinţa desfăşurată la UNMB. Cu sprijinul chitaristului argentinian invitat şi al partenerilor/ sponsorilor, Kitharalogos oferă prin concurs o bursă de 500 de euro unui student român de excepţie, o lăută unui tânăr chitarist pasionat de muzica veche, plus accesorii pentru instrument în gala de la Palatul Suţu.
Intrarea la concerte este liberă, în limita locurilor disponibile, excepţie făcând concertele din 4, 11 şi 12 noiembrie, unde intrarea se va face pe bază de invitaţie. Aceasta se poate obţine scriind pe adresa kitharalogos@gmail.com sau cultbuc@cervantes.es (numai pentru concertul din 4 noiembrie). Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să accesaţi www.seriledechitara.ro şi www.facebook.com/kitharalogos.
Program 2017
Concerte
Gala extraordinară a chitariştilor în afirmare
Ştefan Roman (Sibiu), Dorian Voinea (Bucureşti), Zsombor Filip (Sfântu Gheorghe), Mihail Petre (Bucureşti)
Palatul Suţu, în cadrul Stagiunii muzicale „Iosif Sava“ a Fundaţiei ACCUMM, 1 noiembrie, ora 19
Musica Orientalis: Costin Soare – chitară, Ştefan Nistor – actor
în program, lucrări în primă audiţie de: Dan Dediu, Carmen Cârneci, Gabriel Almaşi, Sebastian Androne
Muzeul Naţional „George Enescu“, 2 noiembrie, ora 18
Pe boltă când apare luna…
Recital Maria Răducanu (voce) – Maxim Belciug (chitară)
în program: Purcell, Lorca, muzică tradiţională
Sala Auditorium a Institutului Cervantes, 4 noiembrie, ora 19
Workshop în concert (cu participarea cvartetului Kitharalogos şi a studenţilor de la UNMB: Ana Bibescu, Silviu Grosu, Alexandru Ştefănoiu)
În program: Leo Brouwer, Manuel Maria Ponce, Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu, Sebastian Androne ş.a.
Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala Auditorium (Mediatecă), 6 noiembrie, ora 18
Recital „Shakespeare – între două lumi“ – Recital de muzică elisabetană pentru voce şi lăută / Recital de muzică contemporană
Duo Dragoş-Mihai Cohal – tenor – Constantin Lazăr – lăută
Reinbert Evers /Germania /chitară
în program: John Dowland, Hans Werner Henze
– cu participarea actorilor Ştefan Nistor şi Claudia Ene –
Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română“, 8 noiembrie, ora 19
„În ţara oglinzilor“
Recital SoloDuo (Italia): Lorenzo Micheli – Matteo Mela
în program: Beethoven, Debussy, Rodrigo
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“, 11 noiembrie, ora 19
„Catalanesca“
Recital Pablo Márquez (Argentina)
în program: Sor, Cassado, López Chavarri, Llobet, Ponce
Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“, 12 noiembrie, ora 19
Masterclass
Claudiu Lobonţ/ Tudor Niculescu/ Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti“, 6 noiembrie, orele 10-14;
Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu/ Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti“, 7 noiembrie, orele 10-14;
Reinbert Evers (Germania)/ Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „Dinu Lipatti“, 9 noiembrie, orele 13-16
Lorenzo Micheli si Matteo Mela (Italia)/ Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala Auditorium, 12 noiembrie, orele 9-13;
Pablo Márquez (Argentina)/ Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala Auditorium, 13 noiembrie, orele 10-14.
Conferinţă
Conferinţa pe teme muzicologice cu referire la chitară, desfăşurată la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala “Dinu Lipatti“, 9 noiembrie, orele 10-12;
lectori:
– Reinbert Evers (Germania): Chitara în muzica contemporană
– Costin Soare: Suitele pentru lăută de J. S. Bach: două studii de caz