Alexandru Darie, presedintele Uniunii Teatrelor Europene (UTE), institutie care isi va organiza in octombrie-noiembrie festivalul anual la Bucuresti, prin Teatrul Bulandra, primul teatru din Romania membru UTE, si la Cluj-Napoca, prin Teatrul Maghiar de Stat, noul membru UTE din aprilie 2008, a spus ca aceasta editie a Festivalului Teatrelor Europene va fi subintitulata European Theatre Party, iar el spera ca „va fi o petrecere pe cinste”.
Programul Teatrului Bulandra in cadrul festivalului va fi anuntat la inceputul lunii septembrie – a spus Darie, precizind ca Teatrul Maghiar de Stat din Cluj isi face propria selectie si ca dintre spectacolele din festival unele vor fi prezentate doar la Bucuresti sau doar la Cluj, iar altele in ambele orase.
In Bucuresti vor fi prezentate aproximativ 30 de spectacole ale teatrelor membre UTE. Selectia cuprinde teatru traditional si contemporan, teatru de imagine, dans si opera.
Spectacolul de opera in regia lui Alexandru Darie, „Orfeu si Euridice”, intr-o noua versiune de Adrian Enescu, cu variatiuni pe teme de Gluck, va fi prezentat, in premiera, in deschiderea festivalului, ca spectacol al gazdelor. Scenografia spectacolului este semnata de arhitectul Octavian Neculai, iar proiectiile video de Daniel Gont.
Si Silviu Purcarete aduce la festival tot un spectacol de opera, „Gianni Schicchi” de Puccini, realizat, in italiana, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.
Marele cistigator al galei UNITER din acest an, „Unchiul Vania” in regia lui Andrei Serban, montat tot la teatrul clujean, va fi prezentat in premiera publicului bucuresten la Festivalul Teatrelor Europene. Andrei Serban, in calitate de invitat special al festivalului, vine cu inca doua productii: „Spovedanie la Tanacu” si, in premiera, „Lear” cu o distributie exclusiv feminina.
Dintre spectacolele romanesti din festival ar putea face parte si „Richard al III-lea”, in regia lui Tompa Gabor, produs de asemenea de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.
Regizorul francez Roger Planchon, cunoscut si ca dramaturg si cineast, este invitat la Bucuresti si va prezenta in cadrul festivalului un spectacol al teatrului sau din localitatea Villeurbane, de linga Lyon, declarat Teatru National Popular.
Festivalul Teatrelor Europene de la Bucuresti il omagiaza pe regizorul italian Giorgio Strehler, la initiativa caruia a fost fondata UTE in 1990, prin prezentarea ultimului spectacol al acestuia. Este vorba despre opera „Cosi fan tutte” de Mozart, pusa in scena la Piccolo Teatro di Milano, in 1998, dupa moartea lui Strehler, care a survenit in timp ce inca aveau loc ultimele repetitii in anul precedent.
Alexandru Darie a mai precizat ca se lucreaza la un sistem de cumparare online a biletelor pentru festival, care, odata pus in aplicare, va face ca Teatrul Bulandra sa devina primul din Romania unde se vor putea achizitiona bilete in timp real, cu alegerea locului in sala si plata direct pe site-ul institutiei. Directorul Teatrului Bulandra a mai marturisit ca nu isi face griji in privinta epuizarii biletelor, dar va promova evenimentul in mass-media si poate chiar printr-o campanie outdoor, ceea ce nu s-a obisnuit la editii anterioare ale festivalului, in mari orase europene, unde, de multe ori, promovarea se facea numai in spatiul teatrului.
Pentru organizarea Festivalului Teatrelor Europene, Teatrul Bulandra beneficiaza de o finatare de 1,2 milioane de euro din partea Primariei Municipiului Bucuresti si de 100.000 de euro din fondurile UTE.