Scenariul lungmetrajului este scris de Corneliu Porumboiu si Igor Cobileanski si spune povestea lui Viorel, un traficant marunt de droguri care traieste intr-un orasel uitat de lume din Republica Moldova. Cel mai bun prieten al sau il tiraste dupa el in visul lui nebun de a zbura cu un deltaplan stricat, mama sa il bate la cap sa isi gaseasca un serviciu, iar femeia pe care o iubeste urmeaza sa plece cu iubitul care trebuie sa iasa din arest preventiv. Viorel decide sa isi schimbe viata in bine, se angajeaza la o cantina ca ajutor de bucatar si incearca sa ia controlul asupra vietii sale.
Rolurile principale sint interpretate de Igor Babiac, Sergiu Voloc si Ela Ionescu, iar filmarile au fost realizate in Republica Moldova.
La limita de jos a cerului este debutul in lungmetraj al regizorului moldovean Igor Cobileanski, care este cunoscut mai ales pentru scurtmetrajele sale Plictis si inspiratie, Cind se stinge lumina si Sasa, Grisa si Ion. Premiera nationala a filmului va avea loc in toamna acestui an.
Festivalul de la Karlovy Vary este unul dintre cele mai importante festivaluri de film din Europa, si prezinta in fiecare an peste 200 de productii din toata lumea, care se remarca prin stiluri regizorale spectaculoase si subiecte impresionante.
