Premiile au fost acordate intr-o ceremonie speciala care s-a desfasurat in Sala Thalia din Sibiu, iar premiantii au primit diplome si medalii cu inscriptia „FITS – 15 ani de excelenta”.
Lista premiantilor ii include, pe linga regizorul Silviu Purcarete, scriitorul Mircea Dinescu si poetul Mircea Ivanescu, pe Noel Witts, profesor la Universitatea Cambridge, Corneliu Cojocaru, reprezentant BCR, Ilie Mitea, prefectul judetului Sibiu, Constantin Oprean, rectorul Universitatii „Lucian Blaga” si pe George Banu, critic de teatru.
In plus, organizatorii au decernat un premiu post-mortem actorului Virgil Flonda, fost director artistic al Teatrului National „Radu Stanca” si initiator al sectiunii „Spectacole-lectura” din cadrul FITS.
Un premiu special, simbolic, a fost acordat publicului sibian, cel care a fost alaturi de miile de artisti de-a lungul anilor si care si-a dezvoltat gustul pentru teatru si nu numai, odata cu dezvoltarea acestei manifestari.
„Publicul sibian primeste acest premiu pentru ca s-a creat pe el insusi creindu-ne pe noi, pentru ca s-a lasat creat de noi, pentru ca noi sa putem exista”, a declarat, in cadrul ceremoniei, Constantin Chiriac, directorul Festivalului International de Teatru de la Sibiu.